Şerban Foarţă & Mircea Ivănescu

Într-un mail trimis mie ieri (sau alaltăieri? nopţile se succed aşa de înşelător...), Şerban Foarţă îl descrie într-atât de exact şi de adevărat pe Mircea Ivănescu (ca de la un minunat poet la altul), încât mi-am zis că e păcat ca atâta exactitate & adevăr să rămână numai pentru mine.
Aşa că i-am cerut voie să postez pe blog scrisoarea; cunoscută fiind generozitatea poeţilor în genere şi a lui Şerban Foarţă în special, nu numai că mi-a dat acordul, dar mi-a trimis şi traducerea în franceză a frumosului cântec de adormit elefantul. Îi mulţumesc şi mă înclin.
Ce să mai lungim vorba - iată, în ordine, scrisoarea, traducerea & poemul original. 

Dragă Radu Vancu,

în legătură cu M. Ivănescu, – mi-am adus brusc aminte, ieri, la deşteptare, ce spune Borges despre a scrie vs. a citi. 

"A citi este o activitate ulterioară aceleia de a scrie: mai resemnată, mai politicoasă, mai intelectuală."

În original – pentru că sună admirabil – (cf. Prolog-ul la prima ediţie a Istoriei universale a infamiei):
"Leer [...] es una actividad posterior a la de escribir: más resignada, más civil, más intelectual."
Cred că asta a cam fost, în viaţă şi în poezie, M. Ivănescu, dragul nostru dispărut:

MAI RESEMNAT, MAI POLITICOS, MAI INTELECTUAL!

Din toată inima,

Şerban Foarţă

Mircea Ivănescu, Berceuse pour l'éléphant

 Soigneusement, d’abord, et non sans peur

on pose au creux du mur son ombre.

– Sois attentive aux diaphanes vapeurs

de sa pensée bien seul, au sombre

plissement – tout pachydermatique –

sur ses épaules, de sa peau lourde – et pense

à ce que mainte lunule hiératique

naît pour des doigts couleur orange de ses défenses.

            Pour peu qu’on bouge, si j’ne me trompe,

            ça compte, c’est énorme,

            les éléphants, même les plus calmes, remuent leur trompe

lors même qu’ils dorment.

Le jeu d’eaux du sommeil, sans fin,

auprès de toi – en attendant, si lasse,

que les grands cernes, les plus choisis et fins,

ceux d’une pensée ultime, s’effacent

jusqu’à ce qu’il s’endorme, et le profil

revienne et cligne, tout fatigué, sous sa capote,

tandis que s’arrondit le temps et file

l’heure qui clapote.

            Pour peu qu’on se remue,

            ça compte, c’est énorme,

            les éléphants écoutent, émus,

lors même qu’ils dorment.

Plus tard, surtout quand ta main lisse

la couverture, prends garde et veille

à ce que, tressaillante, ne glisse

– et en cachette – aucune de ses oreilles

Sur ses carreaux, non sans divers dessins,

sa diaphane écoute,

celle qui connaît tous les desseins

de la montagne éteinte – sans doute.

            Pour peu que cela compte, ça compte, c’est énorme

            tous ces éléphants-ci qui dorment.

 (Traducere de Şerban Foarţă, – apărută în

„la Revue roumaine”,  în toamna lui 1978)

cântec de adormit elefantul

                                                                       (din volumul de debut Versuri, 1968)

cu grijă întâi, să-i aşezi umbra

în nişa peretelui – fii

atentă la aburtii străvezii

ai gândului lui singuratec, la sumbra

încreţire a pielei pahidermatice

după umeri – să ştii

că din colţii lui, noiţe hieratice

urcă pentru degetele tale portocalii.

            orişicâtuşi de puţin te-ai mişca,

            să ştii, contează enorm,

            chiar şi cei mai calmi elefanţi

            îşi tremură trompa când dorm.

jocul apelor lângă tine

ale somnului, aşteptând

destrămarea celor mai fine

cearcăne ale celui din urmă gând

până adoarme, şi se întoarce

imaginea clipind obosit,

şi ceasul se rotunjeşte şi toarce

câte-un minut clipocit.

orişicâtuşi de puţin te-ai foi

contează enorm

elefanţii aud

şi când dorm.

când netezeşti cuvertura

mai ales, fii cu grijă

dacă-i tresare urechea, de-a dura

se va rostogoli – şi furişe –

pe carourile ei, cu cuprins

diferit, ascultarea lui străvezie,

ascunzişurile muntelui stins

el le ştie.

            orişicâtuşi de puţin contează enorm

            elefanţii când dorm.