"Zona nouă". Anatol Grosu

În week-end, Claudiu Komartin şi Octavian Soviany s-au întâlnit cu cenacliştii din "Zona nouă" într-o tabără de poezie, organizată de revista Transilvania la Tilişca, la vreo 30 de kilometri de Sibiu. S-a citit şi s-a scris poezie cu o fervoare sectantă. :) 

Când o să fac rost de ceva poze, o să revin şi cu o scurtă cronică a taberei. Până atunci, reproduc mai jos câteva fragmente dintr-un poem amplu al lui Anatol Grosu, poet remarcat deja de Ioan Es. Pop, Alexandru Muşina şi, iată, Octavian Soviany şi Claudiu Komartin.

Aşadar, Anatol Grosu, o cârjă o pereche de ochelari şi doi covrigi 

V

la grădiniţă ni se citeau poveşti despre lenin regulat el era cel mai curajos cel mai

brav cel mai revoluţionar cel mai cel mai cel mai era un adevărat taur cu mantie roşie

ca la superman el dormea în mausoleu că era obosit toţi duşmanii albi se temeau

de trezirea lui ca să nu-i recoloreze era înfăşat ca un copilaş în mantia lui roşie

ni se citeau şi poveşti de creangă amintirile punguţa harap alb turbinca

atunci am hotărât să devin scriitor cuvintele sunt îngeri

nenica îmi dădea câteva ruble când veneam la el în ospeţie să-mi cumpăr biscuiţi şi

ciocolate pentru îngheţată era întotdeauna prea frig

decât dacă mămica nu spunea că s-a încălzit

fotografia cheală a lui lenin se transforma în mai multe

copeici de 5 şi de 10

când mă voi face mare voi deveni cosmonaut şi voi zbura în cosmos

ca iurii gagarin pe rachetă eram destul de mare să ştiu că numai păsările şi avioanele au aripi

iar îngerii au rachete pe spate

VI

am fost cu caprele pe deal ele se jucau de-a mijatca cu mine

eu trebuia să le găsesc prin mărăcinişuri una din ele molfăia iarbă şi zâmbea

începu să plouă caprele se ţineau de burtă tăvălindu-se de râs

ţapul s-a apropiat pe picioarele din spate şi mi-a spus mângâindu-şi barba cu copita

fie sunt un ţap care visează un om fie om care visează că e ţap

am tresărit

l-am prins odată pe nenica în dudul din drum

mâncând agude am sărit cu burta plină

din copac iar nenica mi-a spus ruşinat

mulţumesc

la nenica în faţa casei creştea un prăsad aşteptam să se coacă perele

tăticu venise să mă ia acasă începea şcoala

m-am suit în copac şi începusem a le mânca verzi cum erau

după ce-au ieşit din casă nenica cu tăticu şi mă strigau să mergem

am devenit o creangă 

pe nenica câteodată îl prindeam cu picioruşele îngropate în pământ

stătea cu braţele ridicate la cer

erau vremuri grele când credea că e un agud

eu îl udam dimineţile şi îi spuneam că e primul copac cu ochişori

el îmi zâmbea

VIII

când eram mic am visat cum îl duceam pe Dumnezeu în braţe şi trebuia să-l

apăr de forţele întunericului care vroiau să-l rănească El lumina ca un

licurici numai că mai tare acum nu-l mai visez cred că a crescut

şi-şi poartă singur de grijă  

nu-mi plăcea când intram în policlinică

sau mergeam la biserică că miroseam ca toţi

când am crescut mai mare nu-l mai iubeam aşa de mult pe nenica

m-am alăturat fiilor şi fiicelor lui numai orfanii îşi iubesc taţii

şi Hristos

când eram mic şi urcam în pod suiam scara până la ultima treaptă

şi îi aruncam grăunţe pentru pui de sus lui nenica seminţe tot felul de cuie şi ferăstraie

acolo sus nu mi-era teamă de guzgani

mă simţeam singur şi mare

chuky lătra la toţi care se plimbau liber prin faţa porţii

tot ce avea el era o cuşcă de lemn şi un acoperiş de paie

sub care-şi ascundea supărarea

o muscă se loveşte disperat cu capul de geam

îl întredeschid cu arătătorul

privesc cum musca dispare ocolind liliacul din grădină

nenica şi el s-a dus în ‘97