Seară de poezie la "Humanitas"
Vineri, de la şase, vor citi poezie în subterana librăriei Humanitas trei poeţi români şi unul american, adică Romulus Bucur, Caius Dobrescu, Chris Tanasescu şi Martin Woodside. Pe primii trei îi ştiţi, al patrulea e bursier Fulbright în România, traduce din poezia română (pe care o cunoaşte cum extrem de puţini străini o fac şi, mai ales, o citeşte în original - poate şi pentru că soţia lui e româncă) şi, mai ales, e unul dintre cei mai buni poeţi americani tineri - sper să citească la Sibiu şi ciclul intitulat "Când Frank Sinatra era consilierul meu matrimonial", să vă convingeţi.
AŞadar, veniţi, privighetorile vor cânta... :)
11 comentarii:
Moment publicitar: e o seară de poezie organizată de revista "Transilvania". Pam-pam.
bafta si tie la Cluj :)
Mersi, numai gândul la ferocitatea lui Manasia, gândul mă-nfioară :)
(Toate le ştii, zău aşa!)
Cred ca s-a schimbat binisor clima de pe vremea lui Macedonski, cand privighetoarea canta in mai. Daca e sa ne luam dupa ultimul rand din postarea dvs., bietele pasari canta acum si in aprilie, ce-i drept, in ultima seara a lunii :)
Da, aşa pare, dar chestia devine după cum urmează: Macedonski calcula lunile pe stilul vechi al calendarului, aşadar 30 aprilie al nostru era 12 sau 13 mai al lui.
Aşa încât nu, Al Gore şi încălziriştii n-au dreptate, nu-i mai cald acum în aprilie decât era pe vremea lui Macedonski :)
Aveti dreptate, nu m-am gandit la asta. Dar ce mai conteaza - se pare ca ceea ce latinii numeau 'ruber' (tradus indeobste prin 'rosu') nu era chiar culoarea pe care o vedem noi azi ca fiind rosie si nu e singurul exemplu din categoria asta. Prin analogie, probabil la fel si cu lunile anului. Ce percepea (sau masura cu calendarul) Macedonski ca 'mai', la noi ar putea fi aprilie etc. Odata cu trecerea vremii se pare ca nu te mai poti baza pe nimic, singura constanta adevarata e viteza luminii.
Ultimul dvs paragraf mă face abia acum să-mi dau seama de o evidenţă - teoria relativităţii ("singura constantă adevărată e viteza luminii") e dedusă dintr-o zicală românească ("Odată cu trecerea vremii nu te mai poţi baza pe nimic"). Unde eşti tu, Egar Papu... :)
... ca sa nu mai zic de principiul incertitudinii (Heinsenberg), care zice ca nu putem masura simultan, cu o precizie mai mare de o anumita valoare, pozitia si viteza unei particule. Adica ori ne multumim cu masurarea unei pozitii precise, dar ramanem cu o viteza inexacta, ori pe dos. Iar daca Ieminiescu al nost' a anticipat, de buna seama, teoria relativitatii (ca tot ziceati de raposatul Papu, cu discipoli cu tot), premergatorul lui Heisenberg cine sa fi fost?
Fie x = Trah., y = Tip., z = coana Z/J.
a) Dacă stabilim cu precizie poziţia lui x faţă de y, respectiv, z, atunci reacţia lui (şi implicit viteza ei) faţă de respectivele corpuri devine problematică şi îndelung chestionabilă.
b) Dacă, dimpotrivă, studiem reacţia (şi viteza acesteia) relativă la acţiunile lor, poziţia lui devine imprecizabilă.
a) + b) cumulează condiţiile necesare şi suficiente pentru a constitui o exemplificare a principiului incertitudinii/indeterminării înainte de enunţarea acestuia
ergo, berlinezul de origine turcă Johann Karadjaly, fizician cu specializare în mecanica corpurilor şi în deformări elastice, l-a devansat pe Werner H. cu circa 30 de ani în enunţarea principiului indeterminării
ştiu că tot vineri şi tot la 6, mai e un eveniment cultural în Sibiu, la HABITUS...poate vă înţelegeţi să nu fie în acelaşi timp...e păcat să se impartă lumea
Ei, nu ştiu despre ce eveniment e vorba, însă eu zic că nu suntem un sat în care există un unic cămin cultural cu un unic program, ci ditamai capitala culturala europeană, aşa că-i normal să fie două-trei-zece evenimente culturale în acelaşi timp. :)
Trimiteți un comentariu