Întrebarea suedeză
În pauza recitalului de la ICR Stockholm (impecabil organizat - mulţumim încă o dată, Eva Leonte!), am avut două conversaţii care m-au bucurat. Prima a fost cu Gabriela Melinescu, care mi-a vorbit aşa de frumos de Claudiu Komartin, încât m-a făcut să cred că n-a fost decât un coşmar al meu acela cu cam toţi poeţii şaizecişti şi destui dintre optzecişti gata oricând să-ţi explice cum devine chestiunea cu tinerii mizerabilişti & pornografi & inculţi & netalentaţi ş.a.m.d. A doua, cu un domn suedez, nescriitor, care îmi vorbea aşa de firesc şi de familiar de poezia Anei Blandiana, a Adelei Greceanu, a lui Ioan Es. Pop, a lui Marius Ianuş şi încă destui alţi poeţi români că am început să mă întreb la un moment dat dacă nu visez iar.
Şi acum ajungem la chestiune: domnul acesta mi-a pus o întrebare care m-a lăsat bouche bée . De ce, adică, aşa de mulţi poeţi români aleg să semneze cu pseudonim? Poeţii suedezi, zicea dumnealui, nu fac niciodată asta, pe când cei amintiţi de el semnau toţi altfel decât în buletin (chiar şi Ioan Es. Pop, graţie faimosului & misteriosului "Es."). Însă, reflectând un pic, mi-am dat seama că năravul e mai vechi - cel puţin de la Eminoviciul devenit Eminescu, trecând prin Theodorescu-Arghezi, Vasiliu-Bacovia, Barbilian-Barbu, apoi avangardist prin Rosenstock-Tzara şi Iovanaki-Vinea şi tot aşa.
Aşa că vă pun şi vouă întrebarea suedeză: de ce are poetul român nevoie de pseudonim?
pentru că merită! :)
:)))
Cuvantul important in intrebare e nu neaparat 'pseudonim', ci si 'roman'. Am avut ocazia sa cunosc destul de bine literatura suedeza si confirm ca foarte putini scriitori suedezi importanti au publicat sub pseudonim.
Dar ce te faci cu literatura franceza? Se sparie gandul... nu mai dau exemple, ca-s pe toate drumurile, nume mari.
Asa ca eu zic ca e drept ca la intrebarea asta sa raspunda mai intai francezii, ca-s cultura mai mare si mai veche, dupa care, negresit, sa raspunda si ai nostri :)
Aşa e, şi dacă mai punem şi pseudonimii deloc puţini din marile literaturi de limbă engleză, germană şi spaniolă, poate că întrebarea ar trebui reformulată aşa: de ce nu folosesc suedezii pseudonime?
Uite ce bun e un cap limpede la casa omului. Thx. Micawber :)
Eu am zis de francezi nu pentru ca alti 'mari' n-ar avea pseudonime cu duiumul, ci pentru ca - vezi bine - ne-am ascuns atata amar de vreme sub fustele maicii Franta, am imbratisat-o ca pe o sora mai mare etc., cu alte cuvinte, am fost sub adevarata ocupatie culturala franceza atata timp.
eu cred că însuşi pseudonimul e o creaţie în plus. şi cred că şi imprimă eului poetic un alt profil. de ce să nu se asorteze de la miez până la semnătură? aşa. cred că autorii cu pseudonim sunt mai cocheţi. :) în plus e mai frumos să îţi vezi curgând poezia dintr-un nume oarecum străin de tine, dintr-un dublu al tău, să zicem. :) sau poate e un act de tăiere a cordonului ombilical :D doar îţi laşi neamurile în spate, alegând un pseudonim. eu aş fi curioasă ce fel de id-uri, nick-uri şi avatare şi-ar fi ales respectivii :D
@ Micawber: Am fost, adică, o cultură sub pseudonim (franţuzesc)? :D
@ Ora 25: Grozavă ideea pseudonimului ca tăiere a moţului! Moţ care poate, cum zici, "să se asorteze de la miez până la semnătură" sau, dimpotrivă, să facă un fel de contrapunct - stilul august & revelat din poezia noastră e aşezat sub numele cu totul banal al lui Ion Barbu.
Radu
cred că el a ţinut mai mult la Ion decât la Barbu. era o interpretare ionică-bionică a datului Dan. :D deşi cred că barbilianul l-a urmărit până-n cirlilai.
Păi te cred că era bionic, numai un computer putea genera contorsionismele alea sintactice :)
@ Anonim
Cred ca imi atribuiti ceva mai mult decat am vrut sa spun, dar ce pot sa fac...
@ Micawber: Eh, aşa sunt eu, atribuicios :) (Sper că n-am fost chiar prea prea şi foarte foarte atribuicios, n-am vrut să supăr)
Trimiteți un comentariu