miercuri, 14 martie 2012

Lansare Mihai Mateiu la Sibiu



















Vineri, de la 6, la librăria Humanitas din Sibiu, Mihai Mateiu o să lanseze Oameni, excelentul lui volum de debut de la Casa de Pariuri Literare.
O să-mi facă mare plăcere să prezint această carte mignonă şi puternică, despre care s-au spus deja lucruri foarte frumoase. Un romancier de calibrul lui Attila Bartis, de exemplu, spune aşa: "Una dintre cele mai mari virtuţi scriitoriceşti este o frazare în care intenţia nu e făţişă, explicită. Altfel spus: autorul reuşeşte crearea unui întreg univers atât de firesc precum respiră. În ceea ce mă priveşte, nu încape nicio îndoială că volumul Oameni al lui Mihai Mateiu posedă această virtute. Pur şi simplu îi cred fiecare rând scris, îl cred pe cuvânt. Desigur, amândoi provenim din lumi similare, dar nu acest fapt conjunctural mă face să simt şi eu, asemenea autorului, însemnătatea ca atare a povestirilor de faţă, aceasta fiind acoperirea în aur a literaturii". Iar Marius Chivu îşi intitulează cronica din Dilema veche Scurt, dar aproape mare, comparându-l pe Mihai Mateiu cu revelaţia recentă a prozei scurte din State, Wells Tower (născut în 1973 - aşadar congener cu Mihai Mateiu, născut în 1976).
Ne vedem acolo, deci. :)

Read more...

marți, 13 martie 2012

Sebastian. Cuvinte de înţelepciune (III)

Lunea am ore până la 9 seara. Aseară, abia întors de la facultate, mă ia la întrebări.


Sebastian: Tati, dar tu ce tot faci la facultate?
Eu: Ce să fac, tati, le vorbesc studenţilor despre poezie.
El (spontan, făcând cu o naturaleţe zdrobitoare o asociaţie a cărei cauză nici acum, când scriu, n-am intuit-o): Adică despre mine?
Eu (plusând): Sigur, tati.
El (indignat, cu lacrimi în vocişoară): Nu! Să nu le mai vorbeşti despre mine!
Eu (surprins): Dar ce să fac, tati?
El (decisiv): Vorbeşte-le despre mami!

Read more...

duminică, 11 martie 2012

Drosophila mistică




În 2009, imediat după ce mi-a apărut Monstrul fericit, m-a sunat cineva de la Flying Circus, un pub din Cluj pe care nu-l ştiam. Mi-a explicat că au un proiect, un concurs de poezie de/la beţie, şi că ar vrea să-l numească Drosophila mistică, după numele unui poem de-al meu din volumul tocmai apărut. Şi mă întreba dacă sunt de acord cu asta.
Fireşte că am fost de acord, ba chiar onorat. Era, în fond, un soi de premiu pe care-l primeam de la un juriu mai incoruptibil decât Academia Suedeză. :)
Tot n-am călcat nici până azi în Flying Circus, dar văd că au ajuns la ediţia a patra cu concursul ăsta cu care tare mai empatizez şi la care, într-o viaţă anterioară, zău că aş fi participat. Unde mai pui că, în prezentarea de pe site, mă citează şi aşa de en fanfare: "Drosophila mistică (celebra sintagmă a poetului sibian Radu Vancu)". Pam-pam.
Iată, în fine, şi poemul cu pricina:

Drosophila mistică

Ce ratată afacere și sticla asta cu gin,
ce ratată afacere toată noaptea asta.
Degeaba desface lumina franjuri elegiaci
pe faţa de masă, trecând în zori prin rămășiţele
transparente de Wembley.
Beţia adevărată n-a venit.
Alcoolul amar n-a făcut de data asta nimic pentru mine.

O musculiţă de oţet stă nemișcată de câteva minute
lângă pahar, așteptând-o probabil
pe cea prinsă sub fundul paharului.
Am băut toată noaptea ca să poată două drosophile
să facă pe Tristan și Isolda.
Asta-i toată dragostea pe care mi-o mai poate procura alcoolul.

Dar ca o drosophilă sexy așteaptă și Cami
ca cineva să-i elibereze drosophiloiul ei gras și prost
de sub pahar, ca să poată zbura împreună până departe, în ţara
musculiţelor de vin pocăite și antialcoolice.
Cami știe că la capătul paharelor
cineva va ridica paharul
și beţivul ei va fi liber.
E, totuși, un bun început de zi.

Read more...

vineri, 9 martie 2012

Institutul Blecher. Desantul feminin






Inutil să mai spun cât de mult mă bucur pentru Teodora. În decembrie scriam despre poemul ei din Dilema veche,  acum mă bucur să văd că va citi la Institutul Blecher, iar Claudiu anunţă că volumul ei, Cârtiţa de mansardă, va apărea anul ăsta la Casa de Editură Max Blecher. (Pot să vă asigur că va fi o carte remarcabilă, am informaţii din culise.:) )
Cea mai bună dintre lumi, aşadar. :)

Read more...

marți, 6 martie 2012

Kapitalul grecesc

Am găsit în cel mai recent număr al revistei greceşti Poema câteva poeme de-ale mele în greacă, traduse de Eleni Iliopoulou, alături de poeme de Adela Greceanu şi Claudiu Komartin.
Cred că numai când le-am citit (vorba vine) în turcă textele mele mi-au sunat aproape la fel de bizar. Cel de mai jos, de exemplu, aş înclina să cred că-i Kapital - dar n-aş băga mâna-n foc. :)

Κεφάλαιο

Δεκατέσσερεις μπύρες είναι κακό, δεκατέσσερεις μπίρες κι ένα μπουκάλι βότκα είναι
καλύτερο.
Προφανώς ο Μάρξ είχε δίκιο
Μισό λίτρο είναι ιδανική απόδειξη
Οτι ύστερα από ένα σημείο
Η ποσότητα μεταμορφώνεται σε ποιότητα.
Οι μπεκρήδες έχουν τον Μαρξ μες στην ψυχή τους,

Είτε το ξέρουν είτε όχι.
Γι' αυτό και οι συζητήσεις στα μπαρ της Ρουμανίας
Μοιάζουν τόσο πολύ με εκείνες στους Δαιμονισμένους του Ντοστογιέβσκι
Και για τον ίδιο λόγο οι πραγματικοί αλκοολικοί είναι αντικομμουνιστές-
Κάθε σοσιαλιαστής άθεος που πίνει με συνείδηση
γίνεται μετά από ένα ορισμένο επίπεδο, ένα μυστικιστής αναρχικός.

Οταν βρεις τα κότσια να σταματήσεις να πίνεις, έχει λήξει.
Εχεις φτάσει στο τέλος, το σύνορο όπου η ποσότητα
Δεν μπορεί πλέον να μεταμορφωθεί σε ποιότητα.
Είσαι ήδη κατά πάσα πιθανότητα, ένας τέλειος μυστικιστής
Με το απαραίτητο φορτίο ενοχών στην τσέπη.
Είναι άσχημο να μην έχεις τα κότσια. Και πολύ καλύτερα μετά το πρώτο σφηνάκι βότκας.


(Iar dacă e într-adevăr Kapital, în română ar suna aşa: 

Paișpe beri e rău, paișpe beri plus o jumate de vodcă e bine.
E limpede, Marx a avut dreptate:
500 de ml sunt demonstraţia ideală
că, de la un punct încolo,
cantitatea se transformă în calitate.
Cei ce beau îl au pe Marx în suflet,

fie că știu, fie că nu.
De aia discuţiile din crâșmele din România
seamănă cu discuţiile din „Posedaţii” lui Dosto,
și tot de aia beţivii adevăraţi sunt anticomuniști –
orice ateu socialist care bea cu nădejde
se transformă, după o anumită cantitate, într-un anarhist mistic.

Când ai curaj să nu mai bei, s-a terminat.
Ai ajuns la capăt, la borna de unde nici o cantitate
nu se mai poate transforma în calitate.
Ești deja, după toate probabilităţile, un mistic desăvârșit,
cu setul corespunzător de vinovăţii la îndemână.
Ce rău e să nu ai curaj. Și ce bine, după prima sută de vodcă.)

Read more...

sâmbătă, 3 martie 2012

"Epitaf la un tiran". W.H. Auden despre Ion Iliescu

Sigur că textul lui Auden nu-i propriu-zis dedicat lui Ion Iliescu, dar de fiecare dată când mă gândesc la poemul ăsta îmi vine în minte Ion Iliescu (un preşedinte al României al cărui singur merit care-mi vine-n minte e acela că a avut norocul să fie colegul de liceu al marelui poet Mircea Ivănescu. Şi să fie născut pe 3 martie, în aceeaşi zi cu prietenul meu Dragoş Varga, căruia-i urez să trăiască mulţi ani fericiţi. Prietenului, adică, nu preşedintelui.)
Iată, deci, poemul lui Auden (plus o traducere la minut).



Epitaph on a Tyrant

Perfection, of a kind, was what he was after,
And the poetry he invented was easy to understand;
He knew human folly like the back of his hand,
And was greatly interested in armies and fleets;
When he laughed, respectable senators burst with laughter,
And when he cried the little children died in the streets.

January, 1939


Epitaf la un tiran

Perfecţiunea, de un anume fel, asta căuta pe lume,
Iar poezia inventată de el se-nţelegea ca-n palmă;
Cunoştea nebunia umană ca pe propria palmă,
Şi era interesat de orice armată şi escadră;
Când râdea, senatori respectabili râdeau cu spume,
Iar când plângea, copilaşii mureau pe stradă.

Ianuarie, 1939

Read more...

miercuri, 29 februarie 2012

Măştile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu








Tocmai am aflat despre apariţia la Humanitas a cărţii ăsteia: Măştile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu. Detalii, aici.
Şi desigur că m-am bucurat - câtă vreme se vorbeşte despre (şi, iată, chiar cu) Mircea Ivănescu, e bine.
Sunt tare nerăbdător să am în mâini cartea asta. Şi sper că o să se discute despre ea mai mult decât despre cartea aniversară de la Paralela 45. Cumva, discreţia lui Mircea Ivănescu pare a contamina până şi cărţile omagiale despre el. Poate că iniţiativa lui Gabriel Liiceanu va fi ceva mai norocoasă. 
După cum emblematic pentru discreţia lui M.I. mi se pare amănuntul ăsta: pe pagina de prezentare a cărţii de pe site, dacă faci click pe "Mircea Ivănescu", nu e afişată nici o informaţie despre viaţa şi scrisul lui. Poetul discreţiei absolute, cum stângaci zicea cineva cândva. :) 

Read more...

Sebastian. Cuvinte de înţelepciune (II)

În dimineaţa asta, pe la 8.

Sebastian: Tati, trenul electric merge cu curent?
Eu (înţelept): Da.
S.: Şi ce mai merge cu curent?
Eu (înţelept maxim): Păi, tot ce e prin casă şi are priză.
S. (după o pauză de gândire): Televizorul e electric?
Eu (Tamara Buciuceanu-Botez gen): Sigur, tati.
S.: Şi robotul de bucătărie al lu' bunica e electric?
Eu: Cum să nu, tati.
S. (implacabil de logic): Şi bunica e electrică?

(Iar biata Sarah Hall a trebuit să aştepte să facă 31 de ani ca să scrie Michelangelo Electric...)

Read more...

luni, 27 februarie 2012

Terorista despre "Biographia litteraria"

Dintr-una într-alta, am ajuns la textul Teroristei despre Biographia litteraria şi mi-am adus aminte cât de tare m-a emoţionat acum cinci ani.
Şi mi-am adus aminte şi de seara petrecută câţiva ani după aceea cu Luciat la Cafeneaua Haller, din Piaţa Mare - era în trecere prin Sibiu şi ne-am dat întâlnire în centru. A fost o seară minunată, m-am bucurat s-o văd pe Luciat vorbind despre literatură cu aceeaşi pasiune şi naturaleţe care ţâşnesc din scrisul ei ca sângele prin tifon. 
Iată, deci, textul ei din 2007. 

           "Perversa-i, ma, literatura asta"

(Pe la 4 dimineata, duminica spre luni cred, imi faceam cafea si, brusc, am simtit ca tocmai am parte de… un moment perfect. Mi se intimpla rar – pe la 20 de ani, intr-o vacanta de vara, cind stateam intr-un copac; prin ’97, toamna, sub plapuma, cind citeam pentru prima data dupa un an; prin 2001, intr-un sezlong in care mi-am petrecut vreo trei zile fara sa fac nimic altceva decit sa fumez si sa-mi aduc aminte versuri din tot felul de poezii pe care crezusem ca le-am uitat. Si acum, linga aragaz, dupa o noapte in care citisem biographia litteraria. Atit de tare m-a atins cartea asta.)
Mircea Ivanescu, John Berryman (si… Pardaillan) – astea sint cele mai mari evenimente din biographia lui Radu Vancu. Nu stiu daca intelegeti deja :)In mod normal, as fi foarte banuitoare in privinta unui poet care mizeaza pe Ivanescu si Berryman – m-as teme sa nu-i strice, sa nu fie un fraier mic coplesit de greutatea poeziei lor, indiferent cit de inteligent i-ar intertextualiza (merge sa zic asa?). Recunosc ca am citit cu inima strinsa, aproape ca-mi doream sa-i tin autorului o plasa de siguranta, ca accidentul parea iminent, caderea de la inaltime previzibila pina la siguranta. L-am vazut de citeva ori cum se clatina dar s-a redresat de fiecare data, spre marea mea usurare.
“doamne, si cum ma mai uit, cu ochii pociti de gelozie,
cum mai rivnesc la suflete-nchise in alte poeme,
henryul lui berryman, mopetele lui ivanescu, prietenii mei.”
N-am mai vazut de mult (daca am mai vazut!) un volum atit de curajos, atit de spectaculos si atit de autentic. Scris cu atita iubire si seriozitate si munca si… onestitate. (Ce bine-mi pare ca nu e Vancu celebru ca sa ma f…rece unii la cap ca bag chestii encomiastice!)
Bon, are doua cicluri: “amintiri pentru tatal meu” si “studii de iubire”. Primul e minunat, poezie curata, facuta din carti si din viata si din tehnica. Avertisment: nu se citeste usor si nu cred ca poate fi “savurat” fara sa fi trecut prin Mircea Ivanescu – si chiar si atunci… trebuie sa fii de acord nu doar cu interiorizarea unui model, ci si cu… literatura, in general, cu respectul si dragostea pentru poezie, pentru ce-a fost inainte sa apara pe lume fascinanta si colosala ta personalitate (vorbesc despre dragostea pura, nu aia combinata cu revolta si exasperare, de care am tot dat la altii). “Viata” i-a furnizat lui Vancu o experienta extrema (nu conteaza daca chiar i s-a intimplat sau nu, tot “viata” e): sinuciderea tatalui. Poemele din primul ciclu se raporteaza la tatal biografic si la cel livresc (Ivanescu), cu aceeasi atitudine si fata de unul si fata de celalalt. Nu mi se pare posibil sa separi cele doua surse, cei doi tati, fac impreuna o figura foarte puternica. Pe care autorul o construieste cu o luciditate… ca sa zic asa, de fiara:
“si in kaddishul asta as mai putea zice cum pe masa statea cutitul cu care,
plin de speranta, de fapt convins ca mai traiesti, iti taiasem sfoara
(perversa-i, ma, literatura asta – cercul purpuriu din jurul gitului tau
ma dusese cu gindul la misterul cercului purpuriu al lui edgar wallace;
nesimtita mai poate fi memoria – dove sta memoria), si cum ochii
iscodeau fricosi si lacomi lama lui lucioasa si rece, plina de putere,”
Pardaillan apare drept eroul serilor de altadata, din copilarie, cind tatal si copiii citeau impreuna. Linga aragaz (hai ca m-am prins, abia acum, de ce m-am simtit eu asa de transportata cind imi faceam cafeaua – foarte util un blog in scopuri dintr-astea, strict personale :)), in bucataria cu calorifer galbui, o banca de lemn pentru aia mici, un taburet. Nu era doar Pardaillan, mai erau si povestiri despre o anita schioapa, despre “nu stiu ce western cu giuliano gemma”.
“aragazul isi fisiia flacara, serile de iarna fara fisiitul ala nu sint intregi,
tu povesteai, aerul isi tesea bulboanele tot mai des in jurul nostru,
urzeai, ca o omida mare si inteleapta, fire puternice imprejurul sufletelelor noastre;
gogoasa mi-e acum mica, o lepad incet si dureros, ca si cum mi-as naste sufletul,”
(“iti mai aduci aminte?”)
In alt text, “vis cu tine”, tatal si fiul isi beau sufletele impreuna, tot in bucatarie, tot in timp ce “aerul tremura ingrosat”. Cred ca e preferatul meu din tot volumul, desi e greu sa extragi un singur poem, pentru ca se continua unul pe altul – in urmatorul, sufletele care beau din “balta puturoasa” a vorbelor scrise tot
“n-or sa se trezeasca la viata adevarata, n-or sa fie curcubee bind apa vie
din fintina de la capatul lumii. desi sufletul meu cam e capatul lumii.”  
Da, e mult “suflet”, mult aer ingrosat, mult lichid, de la apa la singele alb al aerului si la, fireste, alcool. Despre alcool, de altfel, ar fi mult de spus, e cu totul altceva decit un teribilism, ca la altii. Ajungi sa-ti doresti sa bei asa, cum beau tatal si fiul aici, cum isi beau ei sufletul, unul de la altul, unul pe al celuilalt, intr-un transfer continuu, la care esti martor si la care te uiti “catalepsat de fascin”, cum se uita copilul la tatal mahmur stingindu-si setea. Vorba lui Vancu, perversa-i, ma, literatura asta – nu poti sa nu vezi cum poetul isi stinge setea cu poezia altui poet.
Despre al doilea ciclu, “studii de iubire”, nu mai apuc sa mai zic nimic. Sint citeva foarte frumoase si aici, dar per ansamblu pare mai degraba demonstrativ, sau de manifest, o declaratie de intentii, cam asa ceva – in dulcele stil clasic, cu villanelle, sestine, psalmi, un “monolog lin, catalin”… In loc de aer-apa-alcool, “sufletul” transpare aici prin lumina. Doua titluri: “poem de berryman pe muzica de m. ivanescu” si “basm de m. ivanescu”. 
Obiectii? Da, am si dintr-astea, oricit de catalepsata de fascin sint (si sint!). Da’ nu pot sa ma exprim la ora asta :)Poate mergea o idee mai putin, just a touch, mai putin… fascin? Nu stiu. Ce stiu e ca Radu Vancu imi place foarte mult, foarte-foarte, ca sint fan si ca sper sa fie de cursa lunga, sa mai tot citesc carti de-ale lui. (Ma rog, acum impresiile mele sint la cald rau de tot, poate o sa-mi mai treaca, sint si eu curioasa.)
Ce-am mai gasit pe net (mai la rece si mai clar): cronici de Serban Axinte, Antonio Patras, Bogdan Cretu (1 si 2).
P.S.  N-am gasit poza cu coperta. Daca poate cineva sa mi-o trimita pe mail (dimensiuni mici!) ca s-o postez, multumesc anticipat.

Later edit.  Draga de White Noise a înţeles că P.S.-ul în care era cerută coperta îmi aparţinea şi mi-a trimis-o. Deşi P.S.-ul era scris tot de Luciat, pun totuşi poza copertei, gesturile prietenilor nu trebuie lăsate să se piardă. 




Read more...

sâmbătă, 25 februarie 2012

Institutul Blecher cu Gellu Naum. Plus Ada Milea, Bobo Burlăcianu şi Dan Coman


















Miercuri, de la 19.30, în Club Control (Academiei 19), Institutul Blecher îl are ca invitat invizibil pe Gellu Naum.
Participarea se va face prin hazard obiectiv.
Unde mai pui că invitaţii vizibili (Ada Milea, Bobo Burlăcianu şi Dan Coman) sunt cu toţii glorioşi nepoţei ai omului invizibil!
Suprarealismul ne mănâncă pe toţi, vă spun eu. :)

Read more...

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS