Despre transparenţa poeziei
Într-un eseu intitulat O investigaţie a cuvântului [scris pe la 27 de ani], [Borges] punea sub semnul întrebării principiul esenţial al crezului său literar, anume convingerea că poezia presupune confesiunea completă a sinelui bazată pe încrederea celui care ascultă şi pe sinceritatea celui care vorbeşte [convingere susţinută cu un an înainte în Profesiunea de credinţă literară]. O asemenea tranzacţie este imposibilă, susţinea el acum, fiindcă limbajul însuşi posedă o "emisferă de minciuni şi umbre" ce trădează intenţia autorului sau a celui care vorbeşte; Borges numeşte această opacitate "tragedia generală a scrisului" - înţelesul lingvistic este "instabil şi accidental", sensul unei fraze diferă de la cititor la cititor şi, invers, structurile sintactice sunt predispuse la reprezentarea greşită a intenţiilor autorului; de aceea altă şansă nu există decât să te supui "sintaxei, legăturilor ei înşelătoare, impreciziei, posibilului, accentelor excesive, adversativelor".
Borges îşi clamase profesiunea de credinţă literară la zenitul dragostei lui pentru Norah Lange, când i se părea că obiectivul cel mai înalt al poeziei era o transparenţă a comunicării comparabilă cu cea dintre doi îndrăgostiţi. Acum însă îşi dădea seama că "numai îngerii" puteau ocoli limbajul şi că nici Norah, care fusese considerată un înger de tinerii avangardei din Buenos Aires, nu era un înger din acest punct de vedere, căci noi, muritorii, suntem "îngeri-niciodată", iremediabil "verbali", condamnaţi fără scăpare să suferim infidelităţile cuvântului.
[din Edwin Williamson, Borges. O viaţă]
Ne amitim, desigur, ca la Solomon Marcus era exact pe dos, expresia poetica era opaca, iar cea stiinfitica, transparenta. Dovada ca e foarte important sa definesti termenii. Pe de alta parte, Borges n-a pacatuit vreodata prin prea multa rigoare.
Expresia sintactica in sine nu are hibele pe care i le 'descopera' el. Vina e a structurii pragmatice. Luati bunaoara constructia genitivala 'cartea lui Ion' care, se stie, poate denota o infinitate de relatii intre Ion si carte: cartea cumparata/scrisa/rupta/citita/furata etc. de Ion. Dar nu-i vina sintaxei - are, biata de ea destule pacate, sa nu-i atribium unul in plus.
Chiar aşa; în plus, dacă are păcate, e de bine - înseamnă că e posibilă şi o sintaxă mântuită (şi nu numai una de mântuială!). Întrebarea e cine trebuie să se lase crucificat pentru asta... :)
stie borges asta ce stie.
dar unde sunt tinerii avangardei din buenos aires? cu astia as vrea sa ma intalnesc. chiar cu cei in varianta post-industriala.
Nu ştiu ce să zic, mie parcă tot junii avangardişti români mi se par mai simpatici.
Adică, din câte reiese din monografia lui Williamson, avangarda din Buenos Aires, cu ale ei două reviste, e mai interesată de lupta pentru putere decât de avangarda propriu-zisă. Pe când ai noştri aveau haz, zău... :)
Nu știu ce hram poartă avangardiștii ăștia argentinieni, dar știu sigur că ceea ce făcea Borges, până și în perioada aceea în care era asociat cu ultraismul, nu prea este avangardism...
Yigru Zeltil: Aşa mi se pare şi mie, dar Borges o ţinea morţiş că el e bossul ultraismului, adică şeful administrativ (directorul revistei Prisma, apoi Proa) & doctrinarul (vezi manifestele lui "avangardiste"). Că i-a ieşit, cum zicea Robert Lowell, un fel de minunată combinaţie între Joyce şi Kafka, e altceva... :)
Trimiteți un comentariu