Artă şi morală. O naivitate

Cum anul ăsta se fac 50 de ani de la moartea lui Céline, m-am gândit că ar cam fi vremea să vă pun la curent cu una dintre cele mai naive (ca să nu-i zic cum merită) teorii ale mele: anume că nu poate fi scriitor mare un om mic. Ştiu, ştiu, vulgata burgheză spune că geniului i se rupe de morală - însă asta mi se pare o teorie... burgheză, făcută anume pentru a scuza dezgustul bunului burghez  faţă de accidentul genial, monstruos (cel puţin etimologic) ca orice accident. Iată, spre exemplu, până şi Céline, că tot pornirăm de la el - în aceleaşi zile în care publica porcăriile antisemite, omul nostru îşi risca libertatea (ba chiar şi viaţa) îngrijind la el acasă răniţi din Rezistenţa Franceză. Nu că fapta din urmă ar scuza-o pe cea dintâi - dar arată totuşi că omul nu era meschin, erau încă în el suficientă solidaritate şi compasiune (omenie, mai pe scurt, cu un arhaism de un înfiorător idealism) pentru a-şi pune pielea la bătaie pentru nişte necunoscuţi.
Iar când artistul devine porc, arta pleacă dezgustată. Vezi cazul Barbu după Groapa - odată ajuns omul Securităţii şi al lui Ceauşescu, nu mai scrie nimic de acelaşi nivel. Vezi cazul Păunescu, cu propagandistul canibalizându-l pe artist. Vezi cazurile atâtor prozatori de prima mână, distruşi de star system - Kundera, de exemplu (poate chiar recent îmblânzitul Houellebecq). Vezi chiar cazul Céline, decăzut considerabil după episodul antisemit.
(Nu cunosc decât o singură excepţie - Sadoveanu, care a scris Creanga de aur când era deja, moral vorbind, o suină. O explicaţie ar fi că, fiind vorba de un roman sapienţial, înţelepciunea din el nu e totuşi un acquis personal, Sadoveanu codificând aici narativ sapienţa esoterică arhivată în memoria Lojei. De asta, probabil, nici nu i-a mai ieşit altceva de nivelul ăsta.)
Pentru cine a avut răbdare să-mi urmărească naivitatea desfăşurându-se până aici, iată un bonus - documente video cu Céline.