Mircea Ivănescu 80

A fost una dintre marile şanse ale vieţii mele ca autorul lui Mopete (de fapt, Mopete însuşi) să mă accepte în preajma lui, aproape zi de zi, din ’97 până prin 2005; nu numai pentru că am ajuns aproape de un poet atât de puternic, ci şi pentru că (sau poate mai ales pentru că) am fost aproape de un om atât de bun. După cum am putut constata, Mopete fusese metanoizat de propria poezie. A fost primul exemplu care mi-a demonstrat sur le vif că poezia e individuaţie, că nu numai omul face poezia, ci şi poezia face omul. Dincolo de binele şi de răul chiţibuşurilor privind existenţa literaturii ori natura şi funcţia poeziei, aceasta a fost pentru mine marea lecţie deprinsă de la Mopete: axioma după care poezia e individuaţie. Neenunţată ca atare de el, dar susţinută exemplar minut de minut şi secundă de secundă prin modul lui inimitabil de a se lăsa metanoizat de literatură.