John Berryman, "Cântece vis"

13

Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Henry. A trăit ca un şobolan,

cu o claie de păr pe cap

la început.

Henry n-a fost laş. Nu exagerat.

N-a părăsit niciodată nimic; în schimb

prindea rădăcini când lucruri ca mila se subţiau.

Aşa că poate că Henry a fost o fiinţă umană.

Să investigăm asta.

...Am investigat; O.K.

E un om american uman.

Asta-i adevărat.  Fata mea-i cu fiţe.

Fetiţa mea-i cu suferinţe. Vino & fă-mă mic, & arată-mi drumul.

Dumnezeu e duşmanul lui Henry. Suntem în afaceri... Şi ce,

ce afacere trebuie să fie limpede.

La înghesuială.

Nici nu puteam să mă simt altfel. – Domnu’ Ciolan,

cum mă uit la cerul de şofran,

îmi dau seama cât eşti de al naibii.

46

Sunt, afară. O incredibilă panică domneşte.

Oamenii împuşcă şi bat oameni fără milă.

Băuturile fierb. Cele cu gheaţă

fierb. Cu cât se simte cineva mai rău, cu atât

mai rău e tratat. Dobitocii aleg dobitoci.

Un bărbat inofensiv dintr-o intersecţie spunea, abia suflând: „Christoase!”.

Care cuvânt, vorbit astfel, afecta viziunea

acelor, cum păşeau spre muncă ziua viitoare, negustori

care mergeau & erau numai buni pentru ochelari.

S-au bucurat ei apoi de apariţia iubirii & legii.

Mileniile adiau & unduiau, unul câte unul câte...

Ochelarii au fost luaţi de la ei, & au văzut.

Omul şi-a luat cea mai tare sarcină din câte erau,

son fin. Baftă multă.

Chiar eu am mers la funeraliile tandreţii.

Au urmat alte morţi. Printre ultimele,

ca amintirea unui futai fermecător,

a fost: Do, ut des.