Tot Diana

...şi unul dintre poemele mele preferate din cartea ei, Grifonul.


Scaunul iese de sub birou,
Zâna Electricitate stinge
monitorul calculatorului.
Au mai inventat o sonerie pentru mobil
cu sunete de înaltă frecvenţă,
pe care o pot auzi
numai tinerii sub 25 de ani.
Seamănă cu ţârâitul greierului.

(Noaptea, fiecare fir
de iarbă vrea un răspuns.)

Animalele au ieşit în curtea interioară.
Prin iarbă şi peste dalele de piatră aleargă
reflexe portocalii, un lan de lalele
decolorate de pe cămaşa de noapte.

Interesante creaturi, Grifonii:
dacă unul îşi pierde partenerul,
toată viaţa se concentrează
numai pe muncă şi niciodată nu se lasă
mângâiaţi. Minunate creaturi, te vor sfâşia
dacă te apropii, pentru că tot ele
păzesc obiectele preţioase.

„Şi ea mă va ajuta, mă va transforma
cum eram înainte? Mai am timp?”
„Te va ajuta”, îi răspunde Grifonul,
ţinând capul aplecat, atingându-i cu aripile
picioarele goale, „dar trebuie să-i dai
toate secretele, pentru că
schimbarea pe care o vrei tu
va fi mai degrabă o reconstituire.”
„Şi cum ajung la ea?”
Grifonul îi şopteşte ceva
în legătură cu un obiect uitat
sau se plânge de un umăr lăsat.

Apoi fac amândoi câte o plecăciune
şi fata dispare, iar
animalele revin la forma iniţială,
foşnind noaptea la sunetul
tocurilor cui de pe scară.