Tot Diana

...şi unul dintre poemele mele preferate din cartea ei, Grifonul.


Scaunul iese de sub birou,
Zâna Electricitate stinge
monitorul calculatorului.
Au mai inventat o sonerie pentru mobil
cu sunete de înaltă frecvenţă,
pe care o pot auzi
numai tinerii sub 25 de ani.
Seamănă cu ţârâitul greierului.

(Noaptea, fiecare fir
de iarbă vrea un răspuns.)

Animalele au ieşit în curtea interioară.
Prin iarbă şi peste dalele de piatră aleargă
reflexe portocalii, un lan de lalele
decolorate de pe cămaşa de noapte.

Interesante creaturi, Grifonii:
dacă unul îşi pierde partenerul,
toată viaţa se concentrează
numai pe muncă şi niciodată nu se lasă
mângâiaţi. Minunate creaturi, te vor sfâşia
dacă te apropii, pentru că tot ele
păzesc obiectele preţioase.

„Şi ea mă va ajuta, mă va transforma
cum eram înainte? Mai am timp?”
„Te va ajuta”, îi răspunde Grifonul,
ţinând capul aplecat, atingându-i cu aripile
picioarele goale, „dar trebuie să-i dai
toate secretele, pentru că
schimbarea pe care o vrei tu
va fi mai degrabă o reconstituire.”
„Şi cum ajung la ea?”
Grifonul îi şopteşte ceva
în legătură cu un obiect uitat
sau se plânge de un umăr lăsat.

Apoi fac amândoi câte o plecăciune
şi fata dispare, iar
animalele revin la forma iniţială,
foşnind noaptea la sunetul
tocurilor cui de pe scară.

Read more...

Diana Geacăr, "Frumuseţea bărbatului căsătorit"

Una dintre cele mai bune cărţi de poezie de anul trecut e cea a Dianei Geacăr, Frumuseţea bărbatului căsătorit . Din păcate, nu s-a prea scris despre ea; reproduc mai jos cuvintele mele de pe coperta a patra.

Dacă ostentaţia ei preferă codurile revoltatelor gen Sylvia Plath ori Anne Sexton, discreţia Dianei Geacăr camuflează oarecum neaşteptat o poetă livrescă, în cel mai nobil-cistelecanian înţeles al conceptului. Spun asta nu numai pentru citatele din şi aluziile la Queneau, Pound, Denise Levertov, Adrienne Rich, Fleur Adcock (locul ei găsindu-se, de fapt, în filiaţia poetelor amintite în urmă, undeva în preajma lui Fleur Adcock, cu mai puţină saturaţie intertextuală, totuşi – n-o pot vedea pe Diana traducând, precum neo-zeelandeza, poeme medievale latine); nici doar pentru referinţele la regizori esteţi precum Wong Kar Wai, Bergman, Lynch; şi nici pentru inserţiile scientiste preţioase despre punctele negre Fudds de pe retină, pe care miopii le văd când îşi deplasează privirea pe suprafeţe luminoase, sau despre Marea Pată Roşie, uraganul activ de trei sute de ani de pe Jupiter. Esenţială pentru natura ei livrescă e, înainte de toate, tehnica medierii. Datele cunoaşterii sunt pentru ea întotdeauna mediate de cunoştinţe; cu tuşantele ei cuvinte: „Se ştie că o metodă eficientă de a asculta / este să-ţi foloseşti cunoştinţele despre lume: / închizi ochii şi lacrimile ţi se scurg pe obraji. / Poate că se întâmplă ceva cu mine”. Cu mine, unul, s-a întâmplat ceva citind cartea ei.

Read more...