Petiţia "Adio, ICR!". Comentariul studentului Vlad Văidean

Vlad Văidean, care se recomandă "student în Bucureşti venit din Baia Mare", în etate de 20 de ani, semnatar al petiţiei "Adio, ICR!", produce acolo comentariul transcris de mine mai jos.
Câtă vreme studenţii de anul I sau II pot vedea atât de limpede lucrurile, mai există o speranţă.
Pentru speranţa asta îi sunt recunoscător studentului Vlad.
Aşadar, spune Vlad Văidean:

"Deoarece consider că vizibilitatea culturală a României în lume este singurul tip autentic și credibil de vizibilitate pe care această țară îl poate pretinde; 

Deoarece Institutul Cultural Român condus de către Horia Roman Patapievici a fost primul institut de o asemenea anvergură care a reușit să abandoneze complexele provinciale de superioritate (citește: de inferioritate camuflată și instituționalizată) ce caracterizau aproape întotdeauna abordarea (și disperata căutare) a unui himeric brand cultural românesc;

Deoarece Institutul Cultural Român condus de către Andrei Marga revine, cu o îngrijorătoare ușurință și cu un dezarmant aplomb politic, la aceeași nemuritoare, mitizantă, mistificatoare și, de altfel, foarte comodă abordare provincială; deoarece Institutului Cultural Român condus de către H.-R. Patapievici i-au fost recunoscute și lăudate programele atât în România (însă cu permanente bruiaje dictate de resentimente politice și chiar personale), dar mai ales acolo unde se cuvenea și se dorea să îi fie apreciate meritele, deci în străinătate; 

Deoarece programele Institutului Cultural Român condus de către Andrei Marga au fost recunoscute și lăudate numai de către însuși Institutul Cultural Român aflat sub conducerea lui Andrei Marga; 

Deoarece majoritatea personalităților culturale românești pe care tinerețea mea avidă de modele le admiră se detașează cu o oarecare vehemență de actualul chip al Institutului Cultural Român; 

Deoarece, dincolo de absolut orice partizanate, simt că, cel puțin seara înainte de culcare, deci în afara rigidizărilor ideologice și a fațadelor sociale, bunul-simț uman al domnului Andrei Marga s-ar putea să aibă presimțirea faptului că poziția sa nu este una dintre cele mai benefice, întrucât nu se bucură de adeziunea sinceră (deci nu dictată politic) de care s-au bucurat predecesorii săi în fruntea ICR-ului (dacă mi se va reaminti aici cu sfântă indignare înaltul patronaj al Președinției sub care s-a aflat Institutul Cultural Român în timpul mandatului lui H.-R. Patapievici, voi reaminti și eu și mai Înaltul Patronaj al Senatului României - subliniez: al României - sub care se află acum ICR și prin comparație cu care celălalt avea un rol pur simbolic; nu intru în detalii, cu toții le știm și ne străduim să le labirintizăm pentru ca mai apoi să ne ia cât mai mult timp ca voluptuoși să le/ne discutăm);

Deoarece apreciez faptul că am posibilitatea de a-mi exprima părerea nu doar de dragul opinării, ci punând-o în slujba unui gest simbolic care, prin cine știe ce minune a reduplicării masive, poate determina un fapt concret; 

Pentru toate acestea și pentru multe altele consider că, prin semnătura mea deloc prestigioasă (dar totuși prețioasă, întrucât e unică) atașată petiției de față, îmi înnobilez primul meu demers de acest gen. Chiar dacă apatia mediului românesc în atari chestiuni este proverbială, sper că acum va fi totuși o excepție dictată de conștiința faptului că frumusețea și relativa bogăție culturală a României este, după cum spuneam și la început, singura care ne poate înfrăți în mod veridic cu „lumea mare”. 

Să fie într-un ceas bun!"

Să fie, dragă Vlad.