Mihail Vakulovski despre "Frânghia înflorită"
În Timpul din decembrie, la pagina 8, Mihail Vakulovski are o cronică foarte frumoasă despre Frânghia înflorită.
O redau mai jos:
Frînghia înflorită
„îl vezi zi de zi, nu-l vei mai vedea niciodată”
Pentru
poetul Radu Vancu familia e la fel de importantă ca şi pentru poezia lui
Cristian Popescu. Doar că dacă la Cristi Popescu e o lume suprarealistă aproape
magică, la Radu Vancu toate sînt mult mai serioase şi mai pe bune. Radu Vancu
spune că poezia sa e o artă de familie. Cel mai important personaj al său e
tatăl care-i bîntuie toate cărţile, dar – de la „Sebastian în vis” – şi fiul
său Sebastian a devenit la fel de prezent, astfel poetul Radu Vancu
transformîndu-l pe cetăţeanul Radu Vancu din fiu în tată. Secretul – şi tema! –
sunt dezvăluite tot de Radu Vancu, în unul din poemele eseistice din „Frînghia
înflorită”: „Fie că-i vorba de tata şi de mine fie că-i vorba de
mine / și de Sebastian, toate poemele astea sunt bîntuite de / fantasma unui
bărbat îndrăgostit de fiul său”. Oricum, există „un lucru pe care-mi vine greu
să-l înţeleg: atunci cînd eram destrămat, în anii de după moartea lui, scriam
poeme de dragoste policolore & diafane, dintre care destule au ajuns în Epistole pentru Camelia. Sigur, pe lîngă
dragoste, atunci am avut vodca şi jurnalele lui Kierkegaard. Pentru ca acum –
cînd, dacă n-aş avea prejudecăţi, aş spune-n gura mare că sînt fericit – să
scriu poeme tanatofore, cu morţi dragi care-mi vorbesc în somn. E drept,
destule dintre poemele astea sînt cumva comice, cu morţii spunînd lucruri
trăsnite într-o scenografie colorată ca-n Walt Disney. Troli cîntînd cu voci de
soprane printre morminte. Un musical cu un cimitir care începe să vorbească
prin somn”…
O carte despre relaţia dintre două
persoane pe care le desparte moartea uneia dintre ele, dar şi despre viaţa celui
viu (mesajul transmis de tatăl său pentru mama sa este fermecător: „…spune-i
tu, te rog, / că mă gîndesc la ea ca la voi. / Şi mai spune-i aşa: Veroni, // cînd
rîdeai, aerul se umplea de fluturi. / Când tăceai, era o întindere uriaşă de
zăpezi / pe care oameni agili tîrau foci însîngerate // din care urmau să facă
untură / pentru lumînările nopţilor boreale de amor. / Când făceam amor, foci
cu ochi trişti ne priveau, // băteau din lăbuţele lor caraghioase / pînă cînd
moviliţele de grăsime ce erau / se făceau lumină. // Cînd rîzi, îngerii îşi
deschid aripile de fluturi albinoşi / şi te privim toţi tremurînd, atît de
frumoasă, / încît Dumnezeu te transcrie pe curat în jurnal”). Primul poem
începe exact ca şi jumătate din poemele cărţii: „Ce-ţi spune unul dintre morţii
tăi / cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi, / cînd te lasă inima să-l
visezi”, cealaltă jumătate fiind compusă din poeme eseistic-teoretizante scrise
între paranteze, ca un fel de jurnal al părţii profund poetice transmise „de
dincolo” prin vise. Textualism, metatextualism, poeme despre poezie, amintiri despre
alţi morţi dragi decît personajul principal, cum ar fi, de exemplu, Mircea
Ivănescu. „Frînghia înflorită” e una din cărţile acelea din care îţi tot vine
să citezi, mai ales că Radu nu prea lasă loc pentru aberaţii criticilor
literari. Iată ce spune, de exemplu, despre poezie – un „personaj” la fel de
prezent ca şi tatăl de dincolo: „Dacă gura lumii macină orice, pînă şi morţii,
poezia e chiar mai a naibii decît gura lumii: ea nu numai că macină, dar şi digeră
orice. Nimic nu-i prea tare sau prea complex pentru sucurile ei gastrice.
Bucăţele zaharate de lirism candel, fibre aţoase de epică musculară, ciozvîrte
greu de pătruns decupate din carcasa ştiinţelor (cosmologie, mecanică cuantică,
biologie moleculară, zoologie, sociologie, economie), picante sosuri în
ebuliţie stoarse din metodologia şi patologia sexuală, proteine deduse din
variile legume ale showbizului, grăsoase şi mucede ciuperci ale bîrfei
culturale – totul e ingurgitabil şi apoi mărunţit, ars şi transformat în
energie”…
„Frînghia
înflorită” e ca un fel de facebook care face posibilă comunicarea între poetul
care nu are în faţă un laptop, ci un pat pe care se întinde ca într-o maşină a
timpului care-i trimite mesajele morţilor lui cei mai dragi în formă de vise,
în care tatăl sinucis („noi, sinucigaşii, ne-am trezit fiecare / aşa cum ne-am
făcut felul / Unul cu un cuţit în inimă, // altul cu glonţul în creier, / altul
cu venele deschise. / Însă se lucrează din greu la imagine”), cel mai drag
mort, îi povesteşte cum se simt dincolo cînd noi îi visăm („Noi, cei visaţi de
voi, ne înroşim de fericire, / ne coacem la căldura visului vostru, / se umflă
încet-încet carnea pe oase // pînă cînd, poc! ca o floricică de porumb /
înfloreşte carnea în care am învăţat să urîm, / sărind din tigaia de sicrie şi
pocnind //
de capacul cerului (…) unora li se risipeşte carnea de pe
ei ca puful de păpădie, / altora sîngele mai proaspăt li se face balon frumos
colorat. // El trece cîntînd prin nori de păpădie şi baloane sîngerii, / iar
noi, morţii visaţi şi încă neînfloriţi, / aşteptăm plini de fericire &
groază visele voastre viitoare”) sau îşi amintesc întîmplări din timpul vieţii
(„Dragule, îţi mai aduci aminte ziua aia…”).
Radu Vancu găseşte un final oarecum firesc pentru
„Frînghia înflorită”: tatăl din vis îl roagă să nu-l mai viseze atîta şi să-şi
vadă de Paradisul său: „Dragule, aşa cum ai înţeles deja, / prea uşor te lasă
inima să mă visezi. / După cum poate vei fi înţeles deja // că aproape
întotdeauna se întîmplă aşa: / viii sunt cei care se întorc şi bîntuie morţii –
/ stai liniştit în bunul şi bătrînul tău cadavru // şi deodată intră viul în
lumea ta / pe nepusă masă, ca un frate întors / cînd nimeni nu-l mai aştepta //
dintr-un război din care nimeni, niciodată, / nu s-a mai auzit să fi scăpat cu
viaţă. / Intră în lumea nouă de parc-ar izbi uşa crîşmei // de perete şi-ar
striga: ‚un rînd la toată lumea!’, / te priveşte apoi cu privirea aia hipnotică
/ şi halucinată la care se ajunge // abia după o noapte iluminată / de patru
jumătăţi de vodcă / turnate direct peste inima arzînd // cu tot mai mare vîlvătaie
de magneziu / în pieptul deja transparent / şi casabil. Te priveşte deci
iluminat // şi te simţi aşa de fermecător / stînd în cadavrul tău / care face
lumile să se unească // şi să ardă cu flacără, încît greu te abţii / să nu
strigi şi tu cît te ţin plămînii / goi de aer şi stafidiţi: // ‚un rînd la
toată lumea!’, îl priveşti şi tu / cu ochii care ştiu şi ei bine / ce înseamnă nopţile
de vodcă necruţătoare / şi pedepsitoarele vîlvătăi de magneziu, / iar aerul
deasupra capetelor voastre / se aprinde ca o sondă peste zăcăminte pure. // În
miezul vîlvătăii, cadavrul tău fermecător / şi viul fermecător se privesc
halucinaţi, / o enclavă de iubire în miezul infernului, // paradisul nostru de
buzunar din infern. / Şi ne privim, şi ne privim, / ochi halucinat în ochi
halucinat, // încremeniţi ca desenaţi acolo de O Mînă / jucăuşă care a vrut să
aşeze doi oameni fericiţi / în centrul unei lumi de flăcări veşnice. // Şi ne
privim, şi ne privim, / flăcările ne ling duioase creştetul, / un promo la o
lume veşnică // a cărei veşnicie va dura o noapte, / ochiul halucinat se va
închide curînd / şi se va deschide ochiul cu corp vitros // & retină &
cornee & lumină falsă / în lumea adevăratei tale fericiri, / în Paradisul
CamiSebastian // plin de locuri cu verdeaţă şi tobogane / şi baveţici şi nopţi
de amor / şi întristare multă şi numai fericire. // Iar amîndoi vom fi cu cît
mai fericiţi, / cu atît mai devastaţi. Nici după moarte / nu se supravieţuieşte
uşor // unei vieţi duble ca asta. Cu atît mai puţin / înainte de ea. Nu mă mai
visa deci, dragule – / prea uşor te lasă inima să mă visezi”. Iar următorul,
ultimul poem, e un vis fără cuvinte… pentru noi, cititorii, dar şi pentru Cami,
un vis doar pentru Radu, cum au fost şi celelalte vise, de altfel. „Frînghia
înflorită” e un experiment foarte tare care a folosit o experienţă foarte,
foarte dură, crudă şi dureroasă, pe care cei mai mulţi dintre noi ar fi ţinut-o
doar pentru sine şi n-am fi avut curajul s-o înflorim vreodată în versuri.
Radu Vancu, „Frînghia înflorită”,
Casa de editură Max Becher, 2012
2 comentarii:
O cronica foarte buna!
Nu-i aşa? :)
Trimiteți un comentariu