Novi Sad. Poze

Îl prezentam pe Marin înainte de lectură; a ţinut s-o dedice marelui poet sârb Nemanja Vidic (da, fotbalistul de la Manchester United, care tocmai bătuse cu 8-2 pe Arsenal). Puştii din public l-au adorat instantaneu.

La fântâna din piaţa centrală a orăşelului Sremski Karlovci - unde, zice-se, a început romantismul sârb. Jan Myskin (toate pozele sunt făcute de el; nu e doar un poet adevărat, ci şi un om admirabil, demn de numele prinţului lui Fiodor Mihailovici) cunoştea bine locul, primăria de acolo îl alesese cu ceva vreme în urmă writer in residence şi îi pusese la dispoziţie un apartament imens în propria clădire (a primăriei, adică). Ne-a dus pe o cărare abruptă în cimitirul din vârful dealului, fără monumente de marmură, doar plăci dorice şi cruci sobre, dispuse la întâmplare, încât practic nu era nici o alee pe care să te plimbi, îţi decupai singur traseul după plac. Se vedea Dunărea la mai puţin de un kilometru. Era şi ea cumva dorică şi sobră.

Cu Jan Myskin la locul de joacă al unui restaurant din parcul naţional Fruska Gora.

Dansam samba cu Marin în fortăreaţa Petrovaradin, construită de austrieci în secolul XVIII pe malul Dunării, la doi kilometri de Novi Sad. Jan Myskin tocmai ne spusese un banc: Fidel Castro, sătul de chefurile nesfârşite cu sambe şi rumbe ale cubanezilor, îi aduncă pe toţi, le ţine un discurs cutremurător despre virtuţile muncii şi, în final, decretează: trabajo si, samba no! Milioanele de cubanezi dau din cap şi încep să scandeze: tra-ba-jo siiii, sam-ba nooo, tra-ba-jo siiii, sam-ba nooo - pe ritm, evident, de samba. Care scandare a devenit, pentru noi, power-playul festivalului. 
Iar acum, că mi-am amintit de ea, începe iar să-mi bântuie creierii - tra-ba-jo siiii, sam-ba nooo, tra-ba-jo siiii, sam-ba nooo, tra-ba-jo...