O aberaţie: O. Nimigean, acuzat de lipsă de caracter
Văd pe Agenţia de carte un lucru absolut aiuritor: Horia Gârbea îl acuză de lipsă de caracter pe O. Nimigean.
Fără alte comentarii, redau mai jos reacţia mea:
"O. Nimigean e unul dintre cei mai verticali oameni pe care i-am cunoscut – singurul, în orice caz, care a renunţat consecvent la orice situaţie care presupunea un minim compromis. Oricât de mare a fost preţul.
În plus, publicistica lui stă singură mărturie pentru caracterul complet netranzacţional al lui Nimigean. N-are nevoie să-l apere nimeni, nici eu, nici altcineva – sute de pagini dau seamă despre asta (o selecţie reprezentativă e cuprinsă în volumul din 2006 de la editura Vremea, “Inerţii de tranziţie”).
Ce să mai spun, pentru mine Nimigean e exemplar nu numai ca poet, ci şi ca model moral. A-l acuza de lipsă de caracter e de-a binelea ridicol".
un limbric ca ăla să vorbească aşa despre un om şi un scriitor ca nimigean? e-o lume nebună şi fără nici o ruşine
claudiu k.
radu, te mai miri? după scandalul cu nominalizările? eu nu-l cunosc personal pe o. nimigean, însă ca scriitor rupe capul - doar nu vrei să i se ridice o statuie, sunteţi în România, remember?
Domnule Radu Vancu, era firesc ca acel comunicat nefericit (in fapt o trena a opiniilor celor doi tineri critici) va atrage dupa sine reactii la fel de nefericite! De unde sa fi stiut dl. Nimigean ca "Radacina..." a picat la nominalizari cu doua voturi din cinci? In cazul de fata datele problemei se schimba, reactia domnului Ovidiu Nimigean ("Din toti membrii juriilor reunite, doar doua persoane sint credibile, criticii Paul Cernat si Andrei Terian, dar si acestora li s-a amputat autoritatea, fiind obligati sa lucreze pe lista primului juriu, ceea ce, intre noi fie vorba, mi se pare umilitor.") devine inconsistenta, blamabila chiar (fiind direct implicat) si face explicabila reactia d-lui Garbea. De prisos sa mai adaug ca limbajul suburban al comentatorului Claudiu K. devine inadecvat…
Claudiu: Din punctul meu de vedere, n-are absolut nici o importanţă cine-l acuză - putea să fie şi papa de la Roma, tot o aberaţie era. De fapt, acum, după ce stupoarea iniţială s-a risipit, aproape că mă amuz - domnul Gârbea se bucura că n-a ieşit Nimigean, pe care susţine că l-ar fi votat, pentru că i-ar fi deschis drumul spre glorie unui om fără caracter. Deci domnul Gârbea îşi închipuie că drumul spre glorie al lui Nimigean stă în votul domniei sale! :)
Capricorn: Da, mă mir - pentru că în aceeaşi Românie în care trăim, Nimigean a primit şi semne de respect, premii serioase etc. Acum, îmi închipui că domnul Gârbea nu ştie cine e O. Nimigean - e omul care, în 1993, dezgustat de faptul că Universitatea din Iaşi devenise un refugiu pentru securişti, şi-a dat demisia de la catedră (inutil să mai spun că nu cunosc pe nimeni altcineva care să-şi fi dat demisia din universităţile în care, de regulă, se parvine); e, de asemenea, uunul dintre foarte puţinii membri ai USR care a protestat public şi vocal faţă de comportamentul nedemn al lui Nicolae Manolescu faţă de Paul Goma şi Liviu Ioan Stoiciu, în 2006 (acel scandal e motivul principal pentru care nu vreau să intru în USR); e, pe foarte scurt spus, o conştiinţă.
A. Buzdugan: Văd că, după ce aţi cerut să închidem subiectul, ţineţi să reveniţi. Dacă asta vreţi, iată părerea mea: faptul că domnul Gârbea l-a votat sau nu pe Nimigean nu schimbă în nici un fel opinia lui O.N. despre competenţa juriilor; eu, în ce mă priveşte, aş fi preferat un juriu unic format din cei mai activi cinci cronicari literari (amintiţii Paul Cernat şi Andrei Terian, de exemplu, plus Antonio Patraş, Alex Goldiş şi Cosmin Ciotloş, să zicem - ar fi fost una dintre formulele credibile, nu credeţi?); de asemenea, aş fi preferat ca, la fel ca la unele premii serioase din Occident, jurizarea să fie deschisă, chiar cu public, de preferinţă, sau cel puţin comunicată în scris revistelor literare importante, cu motivaţia fiecărui jurat. Dar n-a fost aşa, ci pe dos: n-a fost un juriu, ci două, cu prea puţini critici profesionişti; n-a fost jurizare deschisă, transparentă, ci secretizată, după criterii necunoscute; în fine, juriile n-au găsit criterii de convergenţă, ajungându-se la soluţia in extremis a acelui comunicat pe care ţineţi să-l catalogaţi drept nefericit - eu îl văd, dimpotrivă, ca pe un act deontologic, de delimitare faţă de o selecţie neconvingătoare. Că e "inconsiderate" faţă de nominalizaţi, e adevărat; dar asta nu e vina juriului de decernări, ci a celui de nominalizări, care trebuia să opereze impecabil - condiţie care, în opinia juriului 2, n-a fost îndeplinită.
În fine, probabil c-o să găsiţi cu cale să nuanţaţi din nou. E, fireşte, dreptul dumneavoastră. Dar tot n-o să mă convingeţi că juriul 2 e vinovat pentru decizia de a se delimita de selecţia juriului 1, dacă a observat injustiţii flagrante. Vina e, vorba aceea, în altă parte.
Stimate domnule Radu Vancu, titlul postarii dvs. m-a facut sa revin cu un comentariu (si, cine stie, poate ca intr-adevar am gresit, dvs. vedeti lucrurile intr-un fel, la ce bun sa mai nuantez?). Unde dvs. vedeti o aberatie, eu vad o repercursiune fireasca a acelui comunicat lipsit de cumpanire. Din tonul insinuant parea ca “Radacina…” si multe altele nici n-au fost luate in calcul… Acest lucru a favorizat unele reactii hazardate, reactii ce au dus si vor duce la riposte mai mult sau mai putin acide. In privinta oportunitatii acelui comunicat dvs. invocati deontologia, eu pun in balanta binele si raul pe care l-a adus si-l va mai aduce si nu pot sa-l consider decat pripit.
Cat despre invitatia de a construi un juriu ideal sper ca imi veti intelege retinerea… nu e treaba mea sa vreau un critic sau altul sa-mi jurizeze lucrarile. Tertii se pot pronunta, eu ii pot doar ocoli, asa cum mi-am propus.
A. Buzdugan: Ah, dar eu nu spuneam c-aţi fi greşit revenind cu un comentariu, dimpotrivă, sunteţi binevenit oricând doriţi; ce-i drept, în ce priveşte comunicatul juriului de decernări avem păreri divergente, dar nu-i chiar un capăt de ţară, la urma urmei. Cât despre formula juriului unic, încercam doar să propun o soluţie funcţională, în nici un caz una ideală (USR-ul, aşa cum e el acum, e departe de idealitate...)
Radu, sunt pur şi simplu situaţii şi personaje care put a minciună şi impostură. Măcar dacă s-ar bate şi s-ar săpa între ei pentru onoruri şi premii care să le schimbe destinul. E o literatură făcută în proporţie covârşitoare de oameni fără caracter, de gargaragii şi aranjori mizerabili. Ce aş putea să spun bun despre Gârbea, Cipariu sau ţuţerii lor? Că de ani buni cheltuiesc banii aiurea, că fraudează, că lucrează la construirea unor ierarhii false care să li se potrivească? Că de pe urma lor nu va rămâne (căci nu are ce să rămână) mai nimic? Asta e în chestie, nu o mică bălăcăreală în care Nimigean face figură de victimă. O stare de lucruri care trebuie să se schimbe. Dar se va schimba în curând, fiindcă deja şandramaua lor dragă a-nceput să se dărâme
Cred că impostorii ştiu foarte bine (sau dacă nu ştiu măcar intuiesc) că nici un premiu, nici un onor nu-ţi schimbă destinul de poet. Poate un stat întreg să facă pe impresarul tău literar, e tot degeaba dacă literatura ta nu e suficient de puternică. Aşa încât, cum spui, de pe urma lor nu rămâne nimic. Probabil că de asta şi sunt, în compensaţie, hiperactivi în lumea lui hic et nunc; pentru că ştiu că, acolo şi atunci, vor fi pur şi simplu inexistenţi. Pe mine gândul ăsta, departe de a mă enerva, mă tonifică (şi aproape că mă face să-i privesc cu compasiune :) )
Trimiteți un comentariu