"Zona nouă". Irina Brumă
Scriam anul trecut despre cenaclul studenţilor sibieni de la Litere şi Arte. M-am gândit să pun textele câtorva dintre ei pe blogul meu, sunt curios ce credeţi despre ele. Încep cu Irina Brumă (care, de fapt, e studentă la Sociologie).
Iată, aşadar, câteva dintre poemele ei.
Irina Brumă
***
mi-amintesc,
în copilărie,
eram sigură că am vreo boală incurabilă
şi-am să mor
foarte tânără.
ţin minte: dacă mă uitam mult
mult mult mult – poate, prea mult – la un obiect anume,
obiectul dispărea.
de fapt, ştii,
şi-acum cred că,
dac-aş avea îndeajuns răbdare s-aştept,
te-aş vedea intrând pe uşă.
***
scoţi cuvintele din mine
de parcă mi-ai trage maţele pe gură.
şi-n jurul meu numai smocuri de zăpadă topită
ca nişte cheaguri de sânge.
primăvara asta va veni
ca o moarte mică.
***
am să urlu
până când căldura degajată de corpul meu
va topi metalul barei
în care mi s-au încleştat
degetele.
pleoapele mele se scurg peste ochi
împotriva voinţei
împotriva vântului
unghiile mi-au crescut
ca nişte liane
deja uscate.
***
ca o piele fără carne
lipsa ta atârnă de becul din
mijlocul camerei
pentru tot scenariul
becul ar trebui să fie roşu
şi să scârţâie
lipsa ta are multe picioare
şi opt ochi
***
de 4 ore şi jumătate
ascult cum un câine nevrotic îmi muşcă din creier.
ai tăcut exact atât
încât să mă convingi că nu exişti.
liniştea e mai abrazivă
decât obrazul tău nebărbierit
mai mare decât sânul meu stâng
şi mai mică decât sânul meu drept
de 4 ore şi jumătate
îmi tai unghiile până la carne.
***
am să cresc cu sânge-n tine
am să-ncolţesc ca un cartof
şi dinţii mei
ca nişte munţi albi
au să-ţi intre-n piele
sfârtece carnea
zdrobească oasele
şi vor prinde rădăcini
în organele tale.
f. reusit primul text, bune celelalte... de urmarit.
Felicitări Irinei. Primul poem, într-adevăr, este reușit, sunt câteva probleme în zona comparațiilor, "ca o piele fără carne" poate lipsi din acel poem, să înceapă cu versul al doilea.
Ultimul poem e inferior celorlalte.
Oricum, o surpriză plăcută.
Iar Radu, burghez ca întotdeauna.
ce bine că-s bune! la ultima m-am împiedicat şi eu dar e din cauză că m-am îmbuibat din cale-afară cu încolţiţii arghezieni.
ok. poeziile nu sint grozave. o sa-ncerc sa fac, din textele postate aici, ceva grozav, atit cit se poate, normal.
în copilărie
mi-amintesc,
eram sigură că am o boală incurabilă
c-o să mor
foarte tânără.
ţin minte: dacă mă uitam mult
mult mult mult – prea mult – la un obiect
obiectul dispărea.
de fapt
şi-acum
dac-aş avea îndeajuns răbdare s-aştept,
te-aş vedea intrând pe uşă.
***
scoţi din mine
maţele pe gură.
şi-n jurul meu numai zăpadă topită
ca nişte cheaguri de sânge.
primăvara asta va veni
ca o moarte mică.
***
urlu
până când căldura degajată
topeşte metalul
în care mi s-au încleştat
degetele.
pleoapele se scurg
împotriva voinţei
împotriva vântului
unghiile au crescut
ca nişte liane
uscate.
***
o piele fără carne
atârnă de bec în
mijlocul camerei
pentru tot scenariul
becul ar trebui să fie roşu
să scârţâie
lipsa ta are opt ochi
şi multe picioare
de 4 ore şi jumătate
ascult cum un câine nevrotic muşcă din creier.
ai tăcut exact atât
cât să mă convingi că nu exişti.
liniştea e mai abrazivă
decât obrazul tău nebărbierit
mai mare decât sânul meu stâng
de 4 ore
îmi tai unghiile.
***
am să cresc
să-ncolţesc ca un cartof
dinţii mei
ca nişte munţi albi
sfârtece carnea
zdrobească oasele
prindă rădăcini
în organele tale.
nu am adaugat aproape nimic, doar am taiat. mie mi se par mai bune asa, in forma asta.
mie mi se par mai diluate.
cel mai bine îi ies textele în care folosește însușiri (atenția) și acțiuni (urlatul sau tăiatul unghiilor) focalizate/îndreptate spre obiectele din jurul ei pentru a crea imagini inedite. tensiunea vine tocmai din interacțiunile de acest gen, care fac aluzie la cu totul altceva.
pe de altă parte sunt multe imagini de care s-ar putea lipsi aceste texte. de exemplu: ” scoţi cuvintele din mine/ de parcă mi-ai trage maţele pe gură.” sau ”de 4 ore şi jumătate/ ascult cum un câine nevrotic îmi muşcă din creier”, care mie îmi amintesc de poezia viscerală a poetelor noastre douămiiste.. cred că aici mai trebuie lucrat. sunt genul ăla de imagini care se vor a fi șocante.
Scuze pentru tăcere, am fost plecat două zile şi n-am avut net, abia m-am întors.
Vă mulţumesc tuturor pentru observaţii, ajută mult.
Revin după ce-mi trag sufletul.
ora25: mai diluate?! sint mai putine clisee, nu sint diluate, vezi ca si dosa a observat asta. gata, promit ca stau cuminte.
George Geacăr: Mă bucur că vă plac, şi eu sunt curios ce urmează.
Gabriel Daliş: Nouă, micilor burghezi, ne place :până mereu să facem surprize plăcute! :)
Ora 25: E important de unde erau arghezienele tubercule încolţite, de la McD sau de la KFC, e o diferenţă ca de la poezia tranzitivă la cea reflexivă, zău... :)
V. Leac: Reverenţe, Vasile, rămân dator.
Andrei Doşa: Idem (adică tot reverenţe, tot dator).
n-am putut citi pina la capat....mi sa facut greata!!
:)
Ia o lămâie, poezia cere stomac tare.
:)
:))
"dacă mă uitam mult
mult mult mult – poate, prea mult – la un obiect anume,
obiectul dispărea"
Mi se par bune versurile astea. Mai sunt şi altele, multe, care îmi plac.
Ce mă bucur că-ţi plac, Şerban.
Şi că ai început să treci pe la mine pe acasă! :)
Trimiteți un comentariu