Sofia Poetica

Mai liniştită decât Bucureştiul, având ceva din lentoarea oblomoviană cu care atât oamenii, cât şi maşinile aleg să se mişte prin Iaşi, plină de verdeaţă ca un oraş ostentativ ecologist, Sofia mi-a plăcut din prima. E o capitală user friendly, care nu ţine adică să-ţi amintească întruna că e capitală - nu veţi găsi, spre exemplu, mai mult de trei-patru clădiri cu adevărat monumentale, ba, la rigoare, aş spune că realmente monumentală e doar Catedrala Aleksandr Nevski, singura clădire care ţine să-ţi scurticircuiteze setarea la scară umană a sistemului de proporţii (căci monumentalul pur e musai inuman). În rest, multe case din interbelic şi antebelic, cu iederă sau fără, cu puzderii de statui veghind lângă scară sau în grădină, bulevarde largi cu nume de poeţi, ca de paregzamplu Hristo Botev, Schillerul bulgar, sau Iavorov, simbolistul lor eminent, căsătorit pe la începutul secolului trecut cu fata prim-ministrului - chestiune care i-a purtat ghinion, căci, suicidară fiind ea, primul-ministru i-a pus lui în cârcă culpa morală, încât a ajuns şi el suicidar (abia a doua încercare reuşindu-i definitiv).
Îmi dau seama că sună prea frumos ca să fie verosimil, aşa m-a asigurat şi tânărul şi excelentul poet Ivan Hristov, ghidul nostru prin zonele astea din Sofia. Prima zi, o sâmbătă, fiind fără recital, ne-a plimbat pe unde a vrut pe mine şi pe poeta otomană Yaprak Oz, iar când ne-a văzut entuziasmul s-a grăbit să ne tempereze, certificându-ne că a ales doar crema cremei. (Aşa că am tras o plimbare lungă singur a doua zi dimineaţa, dar tot n-am reuşit să-mi schimb impresia). Ivan şi Yaprak mi-au făcut bucuria să-mi vorbească la superlativ despre poeţii români tineri pe care-i cunoşteau, lucru de altfel de aşteptat, dat fiind că era vorba de Adela Greceanu şi Claudiu Komartin. Yaprak în turcă înseamnă frunză - toţi turcii ar avea, pe lângă numele din Coran, şi unul de elecţiune, să-i zic aşa, un substantiv comun sau un adjectiv, oarecum totemice. Pisica lui Yaprak, de pildă, se cheamă Lukum - care înseamnă rahat. Iar rahat, în turceşte, înseamnă stare de bine. Cred că nu mai e nevoie să explic conversia semantică. :P
Sâmbătă seara a ajuns poeta slovenă Stanka Hrastelj, iar duminică dimineaţa grecul Vassilis Amanatidis, care mi-a plăcut grozav. Cu ei trei am avut două lecturi. Cea de duminică seara s-a ţinut în parcul central din Sofia, şi a fost de fapt un mini-Woodstock, cu două-trei sute de oameni şezând pe iarbă cu orele şi ascultându-ne pe noi, apoi pe cei vreo douăzeci şi ceva de poeţi bulgari şi o trupă bulgărească de rock care m-a cam plictisit, solistul era un fel de Horia Brenciu mai scund şi mai gras, iar muzică era şi ea scundă şi supraponderală. Mi s-a strâns stomacul gândindu-mă că acasă n-o să văd curând aşa ceva (mini-Woodstockul, nu pe Horia Brenciu). Numai festivalul de la Bistriţa lui Marin Mălaicu şi Gavril Ţărmure e cam din aceeaşi ligă. Luni seara am citit pe o scenă mai mică, în grădina din faţa Centrului Naţional al Culturii, a fost ceva mai mignon, aducea cu festivalurile de acasă. Stomacul tot strâns mi-a rămas.
Să nu uit: festivalul se numeşte Sofia Poetica, e, cum ziceam, parte din proiectul Word Express, organizat de Literature across Frontiers în ţări din Europa de Sud-Est. La sfârşitul lui octombrie Word Expressul mă va duce la Istanbul.
Să nu uit, de asemenea, să mulţumesc SNCFR-ului pentru minunatul drum de 26 de ore, dintre care 12 între Bucureşti şi Sibiu: pe lângă cele 8 prevăzute (da, 8 ore pentru mai puţin de 300 de km), am mai avut o întârziere de 4 ore şi ceva. (Se repară vreo 50 de km de linie între Comarnic şi Predeal. Da, ăia 50 de km i-am făcut în patru ore şi ceva.) De, ca de la Express la mocăniţă... :)