Programul Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu ediția a IV-a

Read more...

Câteva precizări pentru „Cronicarul” „României literare”

O notiță din „România literară”, semnată curajos și transparent „Cronicar”, mă acuză de minciună - fiindcă aș fi scris pe Facebook că a fost refuzată o cronică despre poezia mea în „România literară”.
Nu-mi face plăcere să lungesc gherila asta inutilă, dar câteva precizări tot mă văd nevoit să fac:

1) Nu e o minciună. Știu și cine a oferit cronica despre mine (și-i mulțumesc), și cine a refuzat-o (și nu-i port deloc pică). Dacă nu vreau să le dau numele, e pentru a-mi proteja sursa.

2) De altfel, refuzatul cronicilor despre autori care critică USR (sau, dimpotrivă, cronicile cu mauvais oeil la adresa lor) nu reprezintă partea cea mai rea a moravurilor instituite de Nicolae Manolescu la „România literară”.
În fond, „România literară” e revista de la care sunt concediați cei care îndrăznesc să aibă păreri care ar putea supăra pe puternicii zilei - n-a uitat nimeni cum Nicolae Manolescu i-a dat efectiv afară pe Rodica Zafiu și pe Alex. Ștefănescu pentru texte critice la adresa lui Victor Ponta (mă rog, în cazul doamnei Zafiu era o analiză lexicală a cuvântului „plagiat” - dar dl Manolescu a decis să sufle și în iaurt pentru a nu risca o supărare a dlui Ponta).
E revista al cărei director se adresează public celor cu care polemizează cu gingașele apelative „măi, băiete!” sau „fetițo!”.
E revista al cărei director i se adresează public Ritei Chirian cu frumosul apelativ „măi, femeie!”.
Și aș putea continua, dar mă opresc aici. Cred că se înțelege că nu exagerez deloc atunci când spun că directorul „României literare” nu excelează în ce privește bunele practici și etica profesională.

3) E curat chutzpah ca „România literară”, prin vocea anonimă a Cronicarului, să acuze pe cineva de minciună. Oare crede dl Manolescu că a uitat cineva cum a mințit domnia sa un juriu întreg în ianuarie? Dl Mircea Martin a spus atunci limpede că, în ciuda faptului că i-a comunicat dlui Manolescu existența unui viciu de procedură, directorul „României literare” a ales să ignore acest fapt - și a anunțat urbi et orbi un premiant rezultat dintr-un viciu de procedură. Aceasta nu tot minciună se numește?
Apoi, în dezlănțuirea de furie subsecventă denunțării publice a minciunii, dl Manolescu a mințit din nou - de pildă, atunci când a spus că Octavian Soviany a făcut un doctorat despre Marin Mincu sub conducerea lui Marin Mincu. Adevărul fiind taman pe dos: întrucât ideile lui nu se potriveau cu cele ale coordonatorului, dl Soviany a ales să plece de sub coordonarea lui Marin Mincu. A cerut dl Manolescu scuze lui Octavian Soviany pentru minciuna aceasta? A cerut scuze celorlalți scriitori pe care i-a jignit în editorialul din „România literară”?
Ș.a.m.d. E, cum spuneam, un exercițiu de chutzpah să acuzi pe altcineva de minciună, când tu ai evidența atâtor minciuni publice pe conștiință.

4) În notița nesemnată, Cronicarul declară ironic că nu mai poate ține pasul cu toate chestiunile pe care le public. Aduc aminte conducerii USR că aiurelile publicate de mine au adus în bugetul Uniunii, prin practica abuzivă a timbrului literar, aproape 1.200 de euro - calculul l-am făcut aici. Iar de la data calculului am mai publicat două cărți, care vor aduce și ele alte mici sume în bugetul Uniunii. O Uniune din care nu vreau să fac parte atâta vreme cât e condusă de Nicolae Manolescu, și căreia implicit nu vreau să-i plătesc timbru literar. Așa încât, în loc să fie iritat de producțiile mele, Cronicarul (care presupun că e membru USR) ar trebui totuși să se bucure de ele.

5) Nu am dat niciodată „lecții de proză lui Nicolae Breban”, „lecții de critică lui Alex. Ștefănescu”, „lecții de traducere lui Adrian Popescu”, „lecții de morală tuturor”, așa cum mă acuză Cronicarul. Am comentat doar dezaprobator atunci când Nicolae Breban sau Alex.Ștefănescu au depășit niște limite. Iar în cazul punctual al dlui Adrian Popescu am constatat amuzat că textul lui e lipsit de orice legătură cu traducerea pe care o comentează. Așa cum am spus de altfel public, respectul meu pentru poetul și traducătorul Adrian Popescu e intact.

6) Oricare ar fi diferențele de opinii dintre mine și dl Nicolae Manolescu, oricât de intense au fost schimburile de replici, noi ne-am asumat fiecare sub semnătură poziția. Cine a avut dreptate, rămâne să judece bunul cititor. Dar mi se pare lipsit de orice onestitate să acuzi pe cineva de minciună, în vreme ce tu îți ascunzi numele sub curajoasa semnătură „Cronicar”. E și acesta un lucru de adăugat în seria bunelor practici și a eticii profesionale de la „România literară”.

Read more...

Andrei Pleșu în librărie. Filmul evenimentelor

Circulă de ieri în mediul virtual și pe fluxurile de știri o relatare care-i așază pe Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu într-o postură cel puțin stânjenitoare; pe scurt, lucrurile stau după cum urmează:

- lui Andrei Pleșu i se reproșează că, ofensat întrucât nu a fost recunoscut de o librăreasă din lanțul Humanitas, l-a sunat pe Gabriel Liiceanu pentru a se plânge de tratamentul lipsit de cuviință (comițând astfel păcatul vanității);
- lui Gabriel Liiceanu i se reproșează că a reprimandat-o excesiv pe biata librăreasă, dând-o chiar afară (comițând astfel păcatul violenței față de aproapele său).

Narațiunea e din capul locului greu de crezut, domnul Andrei Pleșu e chiar un domn, în înțelesul vechi și recesiv al cuvântului, și n-ar putea juca într-un astfel de film. Așa încât e limpede că prima mea reacție a fost una de genul: „Andrei Pleșu nu putea face așa ceva, hai să vedem ce s-a întâmplat de fapt.”
Cum librăria în cauză e din Ardeal, cum tot Ardealul e un târg micuț în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, firește că am ajuns în scurtă vreme să reconstitui filmul evenimentelor.
Pe care o să-l contrag mai jos.

Dar, înainte de asta, vreau să spun din capul locului lucrul care mă va face antipatic multora:  

Andrei Pleșu e, cum era de așteptat, nevinovat.
Și, prin consecință logică, și Gabriel Liiceanu e nevinovat.
(Asta s-ar putea să mă facă și mai antipatic, firește. :) )

Iată, așadar, filmul evenimentelor:

1. Andrei Pleșu intră în librărie, cumpără cărți, merge la casă. Cei doi librari îl recunosc și nu prea, li se pare că nu-i chiar analogonul mimetic perfect al figurii de pe sticlă, se jenează să-l întrebe pentru a nu crea situații neplăcute, în fine, cert e că recunoașterea e ratată. Dl Pleșu plătește, reducerea nu i se aplică, dl Pleșu pleacă liniștit acasă.

2. Unul din cei doi librari îi comunică unei persoane din conducerea librăriei că are impresia că Andrei Pleșu a trecut pe acolo, dar nu e sigur de asta.

3. Abia aici se încâlcește treaba: persoana în cauză din conducerea librăriei, să-i spunem X, avea o relație tensionată cu celălalt librar, de fapt librăreasa în cauză - să-i spunem Y. Am făcut destule evenimente împreună cu X și cu Y, îi apreciez pe amândoi, sunt oameni muncitori și dedicați meseriei lor, pasionați de literatură ca puțini alții, dar se întâmplă ca ei reciproc să nu aibă o bună relație. Se întâmplă adesea așa, cunoaștem toți destule situații.
Ei bine, chestiunea litigioasă care a cauzat tot scandalul acesta disproporționat e următoarea: X i-a transmis librăresei Y că i se va face un referat întrucât nu l-a recunoscut pe Andrei Pleșu și nu i-a aplicat reducerea cuvenită.
Povestea cu Pleșu care l-ar fi sunat pe Liiceanu, care ar fi sunat mai departe ș.a.m.d., a fost inventată în acest context, ca argument suplimentar pentru necesitatea sancționării.

4. Librăreasa Y e indignată de reacția colegei ei și dezamăgită de așa-zisa reacție a lui Andrei Pleșu (pe care n-avea atunci motive să nu o considere adevărată); decide să-și dea demisia.

5. În acest moment de indignare și dezamăgire, Y e sunată de prietena ei, Petronela Rotar; întrebată de ce e atât de deprimată, îi povestește ce credea că se întâmplase.

6. Petronela Rotar reacționează, scriind relatarea cunoscută de pe blogul ei.

7. Toate mediile anti-Pleșu, anti-Liiceanu etc. difuzează știrea în forma de asemenea cunoscută.


Cam asta e povestea.
După cum se vede:

a) telefonul cu pricina n-a existat niciodată;
b) Andrei Pleșu e complet nevinovat; ba chiar și Gabriel Liiceanu, oricât de incredibil ar părea, e complet nevinovat;
c) mediile anti-GDS, anti-Humanitas etc. sunt la fel de vigilente ca întotdeauna. După ce i-au reproșat decenii la rând lui Andrei Pleșu că e prea domn, ba chiar prea boier, acum exultă cu prima ocazie că prea e necioplit și n-are maniere. Consecvență logică à la roumaine, de.

Read more...

Ștefan Manasia despre „Cantosuri domestice”

Ștefan Manasia a publicat în Tribuna din 1 iulie o foarte frumoasă cronică la 4 A.M. Cantosuri domestice.

O transcriu mai jos.

Despre goblenurile domnului Radu Vancu

Radu Vancu

4 A.M. Cantosuri domestice

Bistrița, Casa de Editură Max Blecher, 2015

„Eu scriu poeme cum țes gospodinele/ goblenuri, am spus.” (Canto XI)

Prietenul meu Radu Vancu a publicat anul acesta o carte de poezie foarte frumoasă, care dezvăluie și mai mult din intențiile, din gabaritul proiectului său literar (sau mai degrabă biografic). Cel mai comod e pentru mine să încep prin a-i da cuvîntul lui Andrei Terian care, pe coperta a patra, observă cît se poate de corect: „dintre poeții români contemporani, Radu Vancu e singurul care a reușit să-și transsubstanțieze biografia într-o epopee.” O epopee – așa cum o arată titlul poundian al volumului de față – intertextuală, erudită, îndemnîndu-te din toate unghiurile la o adevărată detectivistică literară.

Pe de altă parte, rememorînd titlurile acestei opere – deja extrem de variate și stratificate – și oprindu-mă, mai ales, la Amintiri pentru tatăl meu (2010), Sebastian în vis (2010) și Frânghia înflorită (2012) – îmi vine în minte idealul cinematografic al lui Lukas Moodysson, suedezul care își concepea filmele, de la un titlu la altul, ca pe niște lovituri de ciocan din ce în ce mai bine aplicate în țeasta omului comod. Cu o sîrmă funcțională dar ruginită, Vancu zgîndără trauma personală, rana necicatrizată ever. În poeme suple și filiforme, memorabile și cantabile: cele XLV de Cantosuri domestice scrise la ceasul primei dimineți, 4 AM, cînd aurora cu degete trandafirii a bunului Homer abia dacă atinge mansarda lui Vancu Family. Pentru că centrul magic al galaxiei Vancu este apartamentul, cu aromele bucătăriei și cărțile, jocul LEGO al micului Sebi (nu întîmplător, LEGO devine o metaforă a poemului, din piesele căruia poți remodela/ordona universul).

Ziceam că Radu sfredelește trauma și trauma devine motorul & combustibilul poetic, într-un mod în care – în literatura română recentă – am mai văzut numai la Ion Mureșan, în Cartea Alcool. Cu Muri și Mihai Eminescu, mai vreau să notez aici pînă nu uit, Radu mai împărtășește pasiunea pentru adjectivul dulce, și un fel de stare narcotică, tandru-resemnată în fața Texistenței. Uneori abuzul de dulce și diminutive – într-un topos ce se întinde de la măcelărie la cofetărie – duce la sațietate și, paradoxal, la o anume neîmplinire poetică. Cartea se sprijină, însă, din fericire, pe destule poeme lucrate superb, unde Radu Vancu înscenează, poate, tot ce a dat el mai bun în materie de imaginație necrofeerică, autoironie, sprinteneală citațională, armonie prozodică, monolog cvasiteatral, clovnerie benignă. Iată unul din textele mele preferate, Canto XXXII, pentru că acesta este, de fapt, o splendidă introducere a clanului, care primește abia acum un fel de aură și străbate parcă o lumină tonică de desen animat urban: „Cînd soarele te privește ca un psalm/ răzbunător, nu mai e nimic de/ făcut. Știi ce ai de făcut, așa că// după ce-l iei de la grădiniță/ coborîți încet prin poienița de/ zade (cum or fi arătînd// zadele?) spre căsuța coșcovită/ și dulce din mijlocul minții. Îl/ strîngi emoționat de mînuță, e/ ca atunci cînd te-ai dus cu tata/ cu cortul (nu te-ai dus niciodată/ cu tata cu cortul) și după noaptea// groaznică în care n-ai dormit deloc/ ai ieșit printre urzicile enorme/ și lumina ți s-a gudurat la picioare// cu ochii ei de cîine care știe că/ a făcut-o lată. Ochii cîinelui tău/ Rulfo după ce te-a mușcat de// umăr (n-ai avut niciodată un/ cîine, Rulfo sau altfel). Ochii/ lui tata mort, cînd știa că tu știi// că e mort. (Asta ai avut, da. Din/ plin.) Și cînd vă apropiați de/ căsuță, Sebi strigă: «Rulfo, Rulfo!»// și cîinele enorm cu blana ca lumina/ se rostogolește spre el și i se freacă/ de piciorușe, privindu-l cu ochii// lui tata. După 5 va veni și Cami,/ o va parca pe Suzi în fața căsuței/ și lumina cealaltă ne va înveli pe/ toți ca o blană.” Poemul continuă dar introducerea familiei, candidă pînă la incandescență s-a terminat. Sînt suficiente textele acestea nepretențioase și hierofanice pentru a nu lăsa volumul pradă imaginilor obsesiv morbide, cîinilor înecați în tablouri dostoievskian-estetizante, pisicilor legate de bătătorul de covoare și zdrobite cu bîta de baseball, creierului și celorlalte organe torturate, înecate în alcool și spaimă și, pe deasupra tuturor, fiindu-ne arătat – ca pe un stadion nord-coreean portretul lui Kim Jong Il – spectrul copleșitor-castrator al SINUCIDERII.

Din cînd în cînd, „terciuit sub/ răngile de lumină, creierul/ ăsta care avea aerul unei/ victime perfecte/ chiar era una”, spune, de-acum încîntat eroul epopeii în Canto XII – altă piesă de rezistență care se deschide care se deschide cu o excelentă anecdotă mivănesciană: „Cît de ciudat mi se părea cînd/ Mircea Ivănescu-mi spunea că se/ bărbierește fără să se uite-n/ oglindă. Tăieturile mici de pe/ fața lui mi se păreau fiecare/ un poem absurd. Le număram/ ca pe o antologie”. Adesea poemele sînt pline de haz și învelite într-un halou de civilitate, de respectabilitate ironic-urbană: microeseuri observaționale, detașat-melancolice, așa cum numai Alexandru Mușina ar mai fi putut, pînă de curînd, scrie. Și mă gîndesc aici la Canto XXXIV, al micului dejun irlandez, iată finalul: „Cea mai mare ambiție a mea acum/ e să mănînc oul irlandez prea moale/ fără să mi se facă greață și să suport/ electroliții încinși/ fără să fac piele de găină./ Pentru greață am roșia gratinată și gîndul/ c-o să ajung azi pe Eccles 7./ Pentru pielea de găină nu s-a gratinat încă/ îndeajuns creier.”

Foarte frumos și distilînd aproape insuportabil acea artă poetică la care meșterește adesea Radu Vancu, răbdător ca un ghelf, în toate cărțile lui, este și Canto XXV, din care vom reține înainte de a ne evacua din spațiul comentariului: „Omul e flămînd după/ frumusețe. E un vid./ Uneori îi chiorăie pur/ și simplu mațele, alteori/ dă de-a dreptul în/ ulcer – ca atunci cînd,/ ghemuit lîngă pătuțul/ fiului său, îl privește dor-/ mind și îi mîngîie/ pijămăluța cu floricele/ și se îndoapă cu/ frumusețe și continuă/ să-l doară.” 

Read more...

Colocviile Revistei Transilvania, ediția a XII-a

Colocviile Revistei Transilvania

Ediția a XII-a*

Luni, 29 iunie 2015, ora 18

Biblioteca ASTRA, Corp A, Sala de Festivități

Deschiderea Colocviilor

Prezentarea invitaților

Conferință Horia-Roman Patapievici, Ce este civilizația europeană?

Marți, 30 iunie 2015, ora 11

Librăria Habitus

Masă rotundă cu tema: Cuvintele și puterea în comunism și post-comunism. Moderator: Dragoș Varga 
Lansarea cărții Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă, coordonată de Mioara Anton, Bogdan Crețu și Daniel Șandru (Institutul European, 2015)

Prezentarea celor mai recente numere ale revistei Timpul

 

Marți, 30 iunie 2015, ora 18

Librăria Habitus

Masă rotundă cu tema: Scriitorii și puterea în comunism și post-comunism. Moderator: Radu Vancu 
Evocare a Grupului de la Brașov (Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina, Andrei Bodiu), plecând de la eseul lui Gheorghe Crăciun, Scriitorul și puterea sau despre puterea scriitorului  
Poeți contemporani din Brașov: Petronela Rotar și Mihail Vakulovski (lecturi de poezie)
Închiderea Colocviilor  

*Colocviile Revistei Transilvania fac parte din programul Sibiu - Capitală Universitară Europeană, organizat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu

Read more...

Domeniu românesc pe Poetry International

Mia You mă citează, pe site-ul Poetry International, cu ce am spus pe FB despre festivalul de poezie de la Rotterdam.
Ceea ce-mi crește nu numai self-esteemul, dar și stima pentru bietul meu cont de FB.
Și, dacă dau ei știrea în articol, o spun și eu aici:
Vor să facă, pe site-ul Poetry International, un domeniu dedicat României. Adică poeziei române. 
Iar eu să fiu editorul pentru domeniul ăsta.
Va trebui să trimit, de patru ori pe an, câte 2-4 poeți traduși în engleză, cu prezentări, poze, eventual mici interviuri, filmulețe etc.
În ritmul ăsta, în câțiva ani vom avea pe site-ul Poetry International (care e printre cele mai vizibile site-uri de poezie din lume) câteva zeci de poeți români foarte buni (despre asta garantez eu).
Prima tranșă, care va fi postată probabil pe la începutul lui iulie, e alcătuită din poeme de Ioan Es. Pop, Ovidiu Nimigean, Ruxandra Cesereanu, Dan Coman și Claudiu Komartin. 

http://www.poetryinternationalweb.net/pi/site/festival/news/27113/Evening-gymnastics-and-other-mad-happenings/en

Read more...

Scrisoare deschisă a redactorilor Film Menu către prof. univ. dr. Florin Zamfirescu

Am primit de la redacția Film Menu textul de mai jos, spre publicare.
Sunt solidar cu ei. Găsesc felul în care se comportă conducerea UNATC inadmisibil. (R.V.)

În ediția online a ziarului Ring din data de 2.06.2015, domnul Florin Zamfirescu a declarat: „Revista «Film Menu», pe care el a condus-o (n.a. – lect. univ. dr. Andrei Rus), a devenit de propagandă homosexuală. Păi, noi avem viitori candidaţi care, la rândul lor, au părinţi. Dacă ăia citesc aşa ceva, n-o să mai vină nici dracu’ la şcoală! Înţeleg să fim toleranţi, dar cei mai intoleranţi sunt ei. Ei spun că noi, care suntem heterosexuali, suntem anormali. Bun! Pot să spună orice, n-am nimic, dar nu la clasă dom’le, nu în universitate! Păi, el a făcut nişte prostii mari de tot. A pornit cu nişte afirmaţii gen fiţi homosexuali, fiţi lesbiene fetelor, pentru că nu vă opreşte nimeni. Conducerea şcolii a luat atitudine şi a chemat Comisia de Etică”.

Revista Film Menu, înființată în anul 2009, coordonată de lect. univ. dr. Andrei Rus și editată de studenți ai Facultății de Film, nu face „propagandă homosexuală”. Dorim să clarificăm următoarele aspecte:

1. „A face propagandă homosexuală” este un nonsens, deoarece ar presupune ca cel asupra căruia se folosesc așa-zisele metodele de persuasiune să-și poată într-adevăr schimba orientarea sexuală. 

2. Homosexualitatea nu este o doctrină politică, religioasă, o teorie sau o opinie ce necesită adepți pentru a putea fi obiect de propagandă. 

3. Mișcarea LGBT (pe care domnul Florin Zamfirescu o asociază, cel mai probabil, cu „propaganda homosexuală”) este una de natură socială, menită să obțină drepturi egale din punct de vedere constituțional pentru minoritățile sexuale și să combată prejudecăți în legătură cu acestea. 

4. Revista Film Menu este o revistă de cultură cinematografică. Scopul revistei este în primul rând de a oferi studenților Facultății de Film o platformă de formare profesională în domeniul criticii și teoriei de film. Revista se adresează unui public cinefil căruia încearcă să-i ofere instrumente de analiză a filmelor. De-a lungul timpului, am discutat atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere al teoriilor sociale contemporane diverse tematici, printre care menționăm: auteurism, cinema underground, film documentar, melodramă, cinema african, sexualitate în cinema, cinema minimalist, cinema angajat, cinema mut, filme de serie B, cinema portughez contemporan, cinema românesc clasic, queer cinema, cinema feminist, realism socialist în cinema și cinema hollywoodian clasic. Abordarea niciuneia dintre aceste tematici nu echivalează cu a face propagandă de niciun fel. Punem la dispoziția publicului un link către blogul revistei Film Menu, unde revista poată fi citită online și descărcată. (www.wordpress.filmmenu.com)

5. Respingem categoric afirmația domnului Florin Zamfirescu, conform căreia „Ei (n.a. membrii redacției Film Menu) spun că noi, care suntem heterosexuali, suntem anormali.” și îl invităm pe domnul Zamfirescu să ne ofere exemple clare din revistă care să îi susțină observația. 

De asemenea, domnul Florin Zamfirescu afirmă că în urma presupusei „propagande homosexuale”, pe care lect. univ. dr. Andrei Rus ar fi făcut-o în spațiul universitar în timpul cursurilor, conducerea UNATC ar fi sesizat Comisia de Etică a universității. În realitate, Comisia de Etică a UNATC a fost sesizată de președintele Senatului UNATC, prof. univ. dr. Sergiu Anghel, acuzându-i pe lect. univ. dr. Andrei Rus și pe lect. univ. dr. Andrei Gorzo, că ar fi vehiculat în spațiul public „informații neadevărate menite să creeze un curent de opinie defavorabil instituției, entităților de conducere sau persoanelor aflate în funcții de conducere”. În cadrul unei discuții publice dintre președintele Comisiei de Etică a UNATC, prov. univ. dr. Ștefan Velniciuc și studenți sau absolvenți ai universității indignați de maniera abuzivă prin care Comisia de Etică a votat desfacerea contractului de muncă al lui Andrei Rus, președintele Comisiei nici nu a enumerat presupusele neadevăruri vehiculate de Andrei Rus, nici nu a motivat respectiva decizie a comisiei. 

Considerăm că nu am adus universității niciun fel de prejudiciu de imagine, care să pericliteze procesul de admitere, așa cum afirmă domnul Zamfirescu când spune „Păi, noi avem viitori candidaţi care, la rândul lor, au părinţi. Dacă ăia citesc aşa ceva, n-o să mai vină nici dracu’ la şcoală!”, ci, dimpotrivă, că am contribuit la creșterea popularității și vizibilității universității prin proiectele pe care le-am derulat. 

Având în vedere cele explicate mai sus, așteptăm ca Senatul UNATC să sesizeze Comisia de Etică a universității, așa cum a făcut-o în cazul lect. univ. dr. Andrei Rus, și în cazul neadevărurilor vehiculate de domnul Zamfirescu în ziarul Ring la adresa studenților implicați în proiectul UNATC, Film Menu. 

Bianca Bănică, student anul III, secția Comunicare Audiovizuală
Sabina Bălan, student anul III, secția Comunicare Audiovizuală
Raluca Durbacă, student anul III, secția Comunicare Audiovizuală
Oana Ghera, student anul III, secția Comunicare Audiovizuală
Mihai Kolcsár, student anul III, secția Comunicare Audiovizuală
Ioana Moraru, student anul III, secția Comunicare Audiovizuală
Maria Cârstian, student anul II, secția Comunicare Audiovizuală
Anca Tăbleț, masterand anul I, Filmologie
Andreea Mihalcea, masterand anul I, Producție
Andrei Luca, masterand anul II, Filmologie
Gabriela Filippi, doctorand anul I
Iulia Voicu, doctorand anul I
Tudor Jurgiu, doctorand anul 2
Alexandru Vizitiu, absolvent Comunicare Audiovizuală 2014
Anca Buja, absolvent Comunicare Audiovizuală 2013
Lavinia Cioacă, absolvent Comunicare Audiovizuală 2013
Diana Mereoiu, absolvent Comunicare Audiovizuală 2013
Georgiana Madin, absolvent Comunicare Audiovizuală 2012
Andra Petrescu, absolvent master Filmologie 2012
Teodora Lascu, absolvent Regie 2011

Read more...

Cercul literar. Miercuri, la Cărturești Verona, cu Radu Aldulescu

Mâine, adică miercuri, Radu Aldulescu vine la Cercul literar.
La Cărturești Verona, de la 7.
Ne vedem acolo.

Read more...

Radu Jude: „Andrei Rus vs. conspirația mediocrilor”

Am primit de la Radu Jude spre publicare textul de mai jos. E o reacție la un abuz pe cât de primitiv, pe atât de cras: fără nici un preaviz, fără a fi parcurs pașii prevăzuți de lege (avertisment verbal, scris, reținere din salariu etc.), UNATC a declanșat procedurile de desfacere a contractului de muncă al lectorului Andrei Rus, vinovat de a fi încercat să normalizeze o instituție condusă de oameni cu o gesticulație simultan paseistă, feudală, homofobă, sămănătoristă și eurofobă.
De la încercarea de concediere a poetului Ștefan Manasia de la revista Tribuna, din motive similare, n-am văzut ceva mai revoltător. Poate că reacția breslei (pe care Radu Jude o reprezintă superlativ) va determina conducerea UNATC să ia măsurile necesare pentru oprirea acestui abuz.

Îl cunosc pe criticul de film Andrei Rus din 2005, cînd era proaspăt student al secției de Comunicare Audio-Vizuală a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică. Seriozitatea, pasiunea  și talentul său critic erau impresionante. În anii care au urmat, am observat cu  admirație cum Andrei a început să creeze cîteva lucruri esențiale pentru filmul românesc. Le voi aminti, foarte pe scurt. A organizat întîi o retrospectivă cu filmele lui Alexandru Tatos, unul din cei importanți cineaști români. Devenit între timp cadru didactic la UNATC,  a înființat și coordonat revista studențească Film Menu, cu siguranță cea mai importantă revistă de critică și teorie de film care a existat vreodată în România (ediția online poate fi consultată aici: https://filmmenu.wordpress.com). Pe lîngă această revistă (care a devenit un reper absolut pentru toți cei interesați în mod serios de arta filmului), Andrei a organizat, ani de zile, proiecții gratuite de film la UNATC (unde se vizionau și dezbăteau opere fundamentale din istoria filmului), a organizat proiecții cu filmele românești recente unde studenții se puteau întîlni și discuta cu realizatorii, a coordonat apariția în premieră națională a unor cărți esențiale de teoria filmului (Robert Bresson și Andre Bazin). Pe scurt, a făcut muncă de pionierat și operă de educație publică, asta într-o țară unde cultura audio-vizuală și cinematografică lipsește cu desăvîrșire. Adaug, deși nu e esențial, că Andrei a făcut toate aceastea fără să fie remunerat.

“Dar cînd ești bun, suporți consecințele”, spune un banc cinic românesc. De cîteva luni urmăresc, cu stupoare, cum împoptriva lui Andrei Rus s-a dezlănțuit o adevărată conspirație a mediocrității (nu zic “a imbecililor”, deși e primul lucru care îți vine în minte). Mai întîi, în mod nejustificat, rectorul Adrian Titieni a încercat să înjumătățească tirajul revistei și a provocat redacției Film Menu diverse alte mici mizerii despre care puteți citi aici (https://filmmenu.wordpress.com/2015/03/16/scrisoare-publica-a-redactiei-film-menu-catre-rectorul-unatc-adrian-titieni/ ) și față de care am luat poziție printr-un text trimis presei (http://agenda.liternet.ro/articol/19586/Radu-Jude/Scrisoare-deschisa-a-regizorului-Radu-Jude-Revista-Film-Menu-e-in-pericol.html ). Îmi amintesc cum domnul Titieni m-a sunat revoltat să îmi spună că nu e adevărat, că domnia sa nu vrea să suprime revista etc. A mai adăugat ceva aparent insignifiant, dar care, la nivel simbolic spune multe: domnia sa era foarte supărat pe faptul că Andrei Rus nu îl salută destul de respectuos atunci cînd se întîlnesc pe culoare! 

Las la o parte faptul că Andrei e unul din cei mai politicoși oameni pe care îi cunosc și subliniez doar ideea principală: pentru rectorul UNATC nu competența unui profesor contează, ci slugărnicia lui.

În timpul acestui scandal, Andrei Rus și criticul de film Andrei Gorzo au amintit celor care nu știau un fapt arhicunoscut de cei care activează în industria de teatru și film din România: faptul că proferorii din UNATC fac meditații pe bani grei cu unii candidați, iar apoi fac parte din comisiile de examen de la admitere (unde probele sînt eliminatorii). Fapt care explică, poate, de ce, din sutele de absolvenți care au terminat acea facultate în ultimi douăzeci de ani, cineaștii valoroși și profesioniști pot fi numărați pe degetele de la o mînă. (Textul lui Gorzo poate fi consultat aici: http://agenda.liternet.ro/articol/19629/Andrei-Gorzo/Despre-afacerea-Film-Menu-din-interior.html ). În plus, Andrei și alți studenți au denunțat o serie de texte antisemite, rasiste, xenofobe și homofobe pe care profesori aflați în conducerea Universității le postau pe facebook (asimilat, în justiția de la noi, spațiului public). Mai precis, e vorba de domnii profesori Sergiu Anghel, Doru Ana și Florin Zamfirescu. Despre textele astea a scris cîte ceva Iulia Popovici: http://adevarul.ro/cultura/teatru/rasismul-antisemitismul-ni-s-traditiile-1_554ef630cfbe376e3508a60a/index.html și aici:  http://adevarul.ro/cultura/teatru/rasismul-antisemitismul-ni-s-traditiile-1_554ef630cfbe376e3508a60a/index.html )

Evident că, dacă în ceea ce privește revista, mai treacă-meargă, acuzele astea i-au enervat foarte mult pe cei în cauză. Astfel că Andrei Rus a fost supus la presiuni de tot felul, care mai de care mai mizerabile. Întîi pe facebook, unde actorii (și profesorii) Florin Zamfirescu și Doru Ana l-au înjurat, insultat și calomniat în mod repetat – dovedind, încă o dată, că talentul artistic nu ține loc de moralitate, inteligență, bun-simț și cultură. Apoi, Andrei a fost chemat în comisia de etică a UNATC, urmarea fiind că s-a propus desfacerea contractului său de muncă, invocîndu-se “prejudicii de imagine” aduse Universității. Prejudiciile fiind, repet, denunțarea unor ilegalități și abuzuri ale unora din conducere sau din corpul profesoral. Înțeleg că același lucru i se pregătește și lui Andrei Gorzo, cel mai important critic de film din România, profesor și el la UNATC.

Sper că domnul rector Adrian Titieni și ceilalți vor reveni asupra acestei decizii. Mă bazez pe “irizațiile de umanitate” pe care le invoca domnia sa lăcrămînd la recenta gală UNITER. Și mai sper că acest abuz va scandaliza opinia publică (vorbim de o instituție de învățămînt superior, totuși) și că alți colegi cineaști se vor solidariza public cu Andrei Rus. Îi invit să o facă.

Recent, am primit un email oficial din partea conducerii Facultății de Film prin care sînt invitat să conduc un atelier de regie de film cu studenții. Într-o instituție unde cineva de calitatea umană și profesională a lui Andrei Rus este supus unor asemenea abuzuri nu am ce căuta.

Radu Jude, cineast

Read more...

Poezie cehă la Habitus. Marți, de la 6

Read more...