Afișul Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu
(făcut de Ana Toma)
23 de poeți. 13 țări. 3 continente
Sibiu, 19-21 septembrie
Duminică, de la 4, va fi lansată la Săliște ediția definitivă, în două volume, a operei filozofice a lui D.D. Roșca.
Eu
voi fi acolo, fiindcă-mi place teribil filozoful ăsta al „existenței
tragice”, despre care nu mai vorbește azi aproape nimeni.
Știu că-i ora aiurea, că Săliștea nu-i în centrul Sibiului, dar m-aș bucura dac-ați putea ajunge și unii dintre voi. :)
În
Orizont-ul pe august e o anchetă cu năstrușnica temă:
„Lângă ce scriitor /
celebritate mondenă / sportivă ați vrea să fiți înmormântat?”
Iată răspunsul meu.
Creierul meu moftangiu m-ar vrea îngropat în micuțul cimitir din Roma
în care Gregory Corso se odihnește practic lipit de Shelley, și la doi
pași de Keats. Ar fi un bairam pe cinste (la care beatnicul Corso ar
părea de-a dreptul cumințel față de
Shelley – care-și făcuse acum două sute de ani prima ambarcațiune de
mare viteză, modificată la propriile lui indicații, atât de
hidrodinamică încât practic nu mai respecta nici o normă de siguranță;
de aici, de altfel, i s-a tras și moartea; a fost, în fond, primul poet
drogat cu beția vitezei ca un biker beatnic – sau, cronologic vorbind,
primul mare beatnic, născut întâmplător cu o sută și ceva de ani mai
devreme decât congenerii lui reali). După cum tot un bairam ar ieși și
dacă aș alege îngropăciunea în insulița San Michele, unde Pound își face
mileniile lângă Stravinsky. Dar, de fapt, inima mea tradiționalistă ca
un ardelean sadea știe bine că n-ar da Roma & San Michele pentru
aleea de cimitir sibian unde Mircea Ivănescu stă întins la câteva zeci
de pași de tata. Mi-ar plăcea cel mai mult să fiu un mort itinerant, să
pot circula ca un decedat cu apucături de cârtiță între mormintele lor.
Nu de la un castel la altul, ca apucatul acela franțuz, ci de la un
sicriu la altul.
Poate aș apuca așa să-mi fac și datoria neonorată
față de Mircea Ivănescu – îmi ceruse, chiar repetat, să mă asigur că va
avea în sicriu Cantos-urile lui Pound, ediția hardcover din 1970 de la
New Directions. Și firește că, în zilele înmormântării lui, dat cu totul
peste cap, am uitat. Când mi-am adus aminte, era deja prea târziu; dar
cel puțin Ana Dragu a avut grijă de cealaltă dorință: i-a turnat, după
înmormântare, o sticlă de vodkă pe mormânt. Mortul-cârtiță care aș fi i
l-ar putea duce pe Pound lui Mircea Ivănescu, reparându-și neglijența de
atunci; și, cine știe, poate că și-ar putea repara, în mileniile alea,
chiar și Neglijența față de tata.
Dar deja inima mea, dorindu-și asta, e de zeci, de mii de ori mai moftangie decât creierul meu.
©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.
