vineri, 21 noiembrie 2014

Mâine seară, la Institutul Blecher






































Mâine (adică sâmbătă) seară voi fi la Institutul Blecher.
Cu Ștefan Ivas, câștigătorul concursului de debut de la Casa de editură Max Blecher.
Despre Ivas am auzit întâi de la Matei Hutopilă; apoi i-am citit un poem pe blogul lui Claudiu Komartin - și era entuziasmant.
Eu voi citi poeme din cartea la care scriu acum - și voi fi mai emoționat decât la debut, la care n-am avut deloc emoții. :)

Read more...

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Dragă Emil Brumaru,

[Emil Brumaru mi-a scris, pe Literatura de azi, un minunat mesaj reprobatoriu.
Căruia încerc să-i înjgheb aici justificarea & continuarea.
Așadar, iată:]

Dragă Emil Brumaru,

O, câtă dreptate aveți! Eminescu e, într-adevăr, Ilizibilul Absolut – tocmai fiindcă e infinit recitibil! Îl recitești întruna, încât nu mai apuci să-l termini de citit. Sau, spus altfel (nabokovian), pe Eminescu nu-l poți citi, îl poți numai reciti. La nesfârșit; ori, cum ar spune el însuși, la nesfârșire. De fapt, chiar la nesfârșeală – adică până îți da acea sfârșeală dulce care nu te mai lasă să înaintezi în text, oricât de dureros ai vrea asta.
Am și eu, ca tot eminescopatul, ediția aia Perpessicius pe foiță de Biblie; niciodată, în toată viața mea de recititor profesionist, n-am reușit s-o termin, s-o citesc cap-coadă, din doască-n doască (dumneavoastră ați spune: din Dolhască-n Dolhască!). Am făcut legăminte pentru asta – eu, care dezvolt repede adicții, reușesc totuși să mă țin de pariurile astea cu mine însumi; așa am lăsat alcoolul după mai bine de un deceniu de uz & abuz zilnic, iar acum creierul meu bine spălat în toate apele & alcoolurile aproape că varsă numai la mirosul de etil; așa l-am citit pe Tolstoi, târziu, abia în anul 3 de facultate, după ce începusem & abandonasem de necuantificabile ori Război și pace.
Dar, odată făcut legământul, nu m-am lăsat - și n-am mai ieșit din casă mai bine de o săptămână, vreme în care am citit din Dolhască-n Sankt Petersburg romanul ăla, apoi l-am recitit uluit, ca să verific dacă nu cumva mi se păruse, apoi m-am repezit la bâzdâcoasa de Karenina, și uite așa am citit tot ce aveam în casă de contele nostru comun.
Cum ziceam, a durat măcar vreo săptămână, de nu chiar vreo zece zile, vreme în care n-am pus piciorul afară din casă; iar acum, gândindu-mă mai bine de aici, din Minneapolis, de unde vă scriu, de la doi pași de Missisipiul lui Mark Twain & John Berryman, sunt gata să jur cu mâna pe inimă că n-am pus nici de atunci încoace piciorul afară din camera aia în care, cu câțiva ani mai înainte, tata își încheiase pe cont propriu războiul & pacea lui. Dumneavoastră, care, zică realitatea ce-o zice, n-ați plecat de fapt nicicând din Dolhasca, înțelegeți cum devine treaba.
Dar să n-o iau prea razna prin porumbiștile mele morbide - și să revin la bucovineanul nostru păros & infinit recitibil & bondoc (știți c-avea aceeași înălțime cu Mircea Ivănescu, adică 165 cm? Am și o doagă numerologică, se pare, scriu cărți despre poeți cu înălțimea asta. Dacă-mi spuneți că aveți 165, v-ați morcovit cu una și despre dumneavoastră!). Mai toți îl țin de schopenhauerian bosumflat – așa că aproape c-am sărit într-un picior de bucurie când am văzut că plângeți de bucurie citindu-l, iar creierul pofticios vă duce la Adam & Eva – adică la paradisul infinitei copulări inocente. Știți că și Patapievici scrie la o carte despre paradisul eminescian? Sunteți doi pofticioși ingenui, pe câte se pare. Și tare am o bănuială că, împreună cu bondocul maniac-depresiv, sunteți de fapt trei.
Cam atât, deocamdată, de pe malul betonat al Missisipiului frumos curgător ca o Ozană pe malul căreia se sinucid poeții. Da, un paradis în care poeții se sinucid – ce poate fi mai infinit recitibil decât asta? Oare nu v-ați imaginat… Nu, ce spun eu aici: oare puteți susține (cu mâna pe inimă!) că n-ați văzut nicicând un înger făcându-și felul (din amor & din convingere intelectuală) în Dolhasca?!
Și oare citim vreodată altceva decât cronica mișcărilor sufletești ale acelui înger? Oare nu cumva îi recitim sufletul făcut litere – la infinit?
La infinit – adică la nesfârșeală…

Cu, firește, admirație & nesfârșeală,
Radu







Read more...

luni, 15 septembrie 2014

Programul Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu, ediția a III-a



FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE DE LA SIBIU
Ediția a III-a, 19-21 septembrie 2014


Vineri, 19 septembrie, Librăria Humanitas „Constantin Noica”, ora 18
Deschiderea Festivalului

Florin Iaru
Stanka Hrastelj (Slovenia)
Emilian Galaicu-Păun (Republica Moldova)
Ionel Ciupureanu
Kateryna Babkina (Ucraina)
Marius Chivu
David Baker (SUA)

Sâmbătă, 20 septembrie, Librăria Humanitas „Constantin Noica”, ora 11

Arturo Sánchez (Spania)
Rita Malhotra (India)
Răzvan Țupa
Matei Hutopila
Paul Jeute (Germania)
Tara Skurtu (SUA)
Dumitru Crudu (Republica Moldova)

Sâmbătă, 20 septembrie, Librăria Humanitas „Constantin Noica”, ora 18

Vasilis Amanatidis (Grecia)
Ioana Nicolaie
Page Starzinger (SUA)
Amir Or (Israel)
Ruxandra Cesereanu
Gökcenur C. (Turcia)
Mircea Cărtărescu   

Duminică, 21 septembrie, Librăria Humanitas „Constantin Noica”, ora 11

Zona nouă. Prezentarea grupului & lecturi:
Vlad Pojoga
Cătălina Stanislav
Daniel Coman
Krista Szöcs
Sînziana Șipoș
Andrei Șerban  
Cristina Jidveianu
Ioana Vintilă
Anastasia Gavrilovici

Duminică, 21 septembrie, Welt Kultur, ora 20

Beat Bukowski. Spectacol pe texte de Charles Bukowski susținut de Claudiu Fălămaș

Închiderea Festivalului

Read more...

duminică, 14 septembrie 2014

Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu. 19-21 septembrie

Afișul Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu
(făcut de Ana Toma)
23 de poeți. 13 țări. 3 continente
Sibiu, 19-21 septembrie


Read more...

luni, 8 septembrie 2014

Colocviile Revistei Transilvania. Ediția a XI-a, 10-12 septembrie 2014


































(Afiș: Ana Toma)


COLOCVIILE REVISTEI TRANSILVANIA
EDIȚIA A XI-A
10-12 SEPTEMBRIE 2014


Programul Colocviilor


Miercuri, 10 septembrie, Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu
 
17:00 Prezentări de carte

                       Adrian Alui Gheorghe, Laika & Urma (Cartea Românească);
                       Adrian Alui Gheorghe & Aurel Dumitrașcu, Frig (Charmides).
                       Prezintă Dumitru Chioaru, Adrian G. Romila & Radu Vancu

17:30 Masă rotundă: Poezia română de la 1980 până azi.
           
                        Moderatori: Ioan Pintea & Dragoș Varga

18:30 Prezentare editura Adenium.

 Joi, 11 septembrie, Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu

17:00 Masă rotundă: Politic/politică/politici în literatură.
           
            Moderatori: Antonio Patraș & Radu Vancu

18:30 Prezentare revista Timpul (director: Daniel Șandru)

 Vineri, 12 septembrie

11:00 Dimineața poeților. Recitalul poeților participanți
Închiderea Colocviilor

Read more...

joi, 28 august 2014

Lansare D.D. Roșca la Săliște

Duminică, de la 4, va fi lansată la Săliște ediția definitivă, în două volume, a operei filozofice a lui D.D. Roșca.
Eu voi fi acolo, fiindcă-mi place teribil filozoful ăsta al „existenței tragice”, despre care nu mai vorbește azi aproape nimeni.
Știu că-i ora aiurea, că Săliștea nu-i în centrul Sibiului, dar m-aș bucura dac-ați putea ajunge și unii dintre voi. :)

Read more...

miercuri, 27 august 2014

Până și în infern se citește în draci

Daniel Cristea-Enache a pus la cale o anchetă cu tema „Intelectualul în vacanță”, pentru Revista 22.
Răspund Ioana Bot, Mihaela Miroiu, Vladimir Tismăneanu & subsemnatul.

Iată răspunsul meu:

Pentru un grafoman sadea, așa cum cu bucurie & cu credință mă socotesc, vacanța nu înseamnă câtuși de puțin un fragment de timp în care să nu scriu & să nu citesc, ci taman pe dos: o perioadă în care absolut tot timpul, până la ultimul lui căpețel, mi-ar rămâne numai pentru citit & scris. În restul anului, tot soiul de activități urgentissime & inutilissime te obligă să lași deoparte cartea sau laptopul, să cobori aproape în goană cele cinci etaje de sub mănsărduță (unde, ca-n cea mai bună dintre lumile posibile, firește că liftul nu există) & să ieși până pe Bulevardul Victoriei, unde e facultatea, sau în parcul Astra, unde e revista, sau pe pietonală, unde sunt terasele (cu totulșinimicul lor fundamental), & să te ocupi cât mai ardelenește îți stă în putință de meremetisirea trebușoarelor atotprioritare. Pe când în vacanță, deodată, pietonala nu mai există, parcul Astra s-a dematerializat până la ultimul quarc, Bulevardul Victoriei e inexistența pură, chiar și cele cinci etaje de sub mănsărduță sunt de fapt vreo zece-cincisprezece metri de neant peste care, ca un covor zburător țesut din parchet laminat, plutește podeaua mansardei – pe care zac în desăvârșită împăcare de sine: a) măsuța de cafea neagră de la Ikea, pe care stă laptopul; b) canapeaua acoperită cu păturică albă de la Ikea, pe care stau lenevoase cărțile („cârțile”, cum ții minte că le alinta Mircea Ivănescu, n-ai înțeles niciodată prea bine de ce) & împricinatul. Iar timpul plutitor în care freci la nesfârșit & vagamente impudic cotorul cărților (sau tastatura laptopului), precum Aladin lampa, și te joci cu djinnii drăgălași & feroci eliberați din ele – timpul plutitor & stătător ca slava e, așadar, vacanța.
Ah, da, tot vacanță se numește, acum îmi aduc aminte, și timpul plutitor în care pleci cu Camelia & Sebastian prin tot felul de paradisuri policolore & inconsistente. Însă timpul acesta plutitor nu-i făcut din slavă stătătoare, precum celălalt – ci e fratele lui hiperkinetic & cu ADHD, un timp al mișcării (uneori cu sute de kilometri pe oră, pe autostrăzi care, când sunt românești, arată uneori ca-ntr-un remake după Mad Max) & al flanării infinite, în care surfezi pe suprafața realității până când, în momente de suprem vertij, creierul tău încins la roșu ajunge aproape să creadă suprema blasfemie: anume că realitatea e reală. Însă vacanța aceasta pe fast forward se duce ca nouri de Katrina pe șesuri, iar realitatea devine repede la fel de ireală ca întotdeauna, încât creierul uită repede de începutul lui de erezie. Și, da, grafomania împricinatului e atât de mare, încât nici chiar când timpul curge pe fast forward ea nu e pusă pe hold – se va găsi oricând, într-o baie de hotel sau pe o plajă, un mizilic de hârtie pe care să scrii ceva pentru jurnal, sau să înfigi în insectar o imagine pentru un poem (știi aproape milimetric locul din poem unde trebuie înciocolată, chiar dacă despre poemul în întregimea lui nu ai deocamdată habar); cât despre cititul pe plajă – uneori, creierul e din nou atât de încins la roșu, încât marea se face uneori o suprafață maronie de parchet laminat, iar plaja e o măsuță neagră de la Ikea, peste care levitezi bâzâind extatic, cittavrti, cittavrti, din creierul supraîncălzit ca un laptop pe o măsuță neagră de la Ikea într-o mansardă podită cu parchet laminat. Acest timp e, și el, tot o variantă a paradisului – însă nu sunt însă sigur dacă, în lexiconul meu interior, e listat la categoria „vacanță”. Așa cum nici vizita ultrarapidă, pe fast forward, a bietului Dante în paradis nu-i de listat la capitolul „vacanță”.
Și, că tot veni vorba de Dante: m-a consolat aproape definitiv când am văzut că și acolo jos, în bolgii, se citește – ba chiar se recitește, cum fac Paolo Malatesta & Francesca da Rimini, de pildă, recitind la infinit în povestea lor pe aceea a lui Lancelot & Guinevere. (Iar Eminescu s-a sărutat cu Mite Kremnitz atunci când au citit împreună în Divina Comedie cum Paolo & Francesca s-au sărutat atunci când au citit despre amorul ilicit dintre Lancelot & Guinevere. Și sunt sigur că Eminescu știa prea bine ce intertext infinit & hipnotic pune astfel în existență.) Așadar, până și în infern tot vacanță e. Sau, ca s-o spun neted: vacanța 100%, în care nu se scrie & nu se citește – abia ea e infernul. Însă nu cred că există minte suficient de crudă pentru a inventa așa ceva. În fond, și El adoră să citească, de vreme ce a dictat profeților & evangheliștilor, ca unor assistant managers hiperconștiincioase, ditamai cărțoiul. Iar Isus e, până-n vârful unghiilor, un intertextual – cel mai aplicat recititor al vechilor Scripturi. Prin urmare, v-aș propune să stăm liniștiți, dragi confrați intelectuali: până și în infern se citește în draci. Ceea ce înseamnă că, oricum ar fi, suntem salvați.

Read more...

luni, 25 august 2014

Creierul meu moftangiu, inima mea moftangie

În Orizont-ul pe august e o anchetă cu năstrușnica temă: 
„Lângă ce scriitor / celebritate mondenă / sportivă ați vrea să fiți înmormântat?”
Iată răspunsul meu.

Creierul meu moftangiu m-ar vrea îngropat în micuțul cimitir din Roma în care Gregory Corso se odihnește practic lipit de Shelley, și la doi pași de Keats. Ar fi un bairam pe cinste (la care beatnicul Corso ar părea de-a dreptul cumințel față de Shelley – care-și făcuse acum două sute de ani prima ambarcațiune de mare viteză, modificată la propriile lui indicații, atât de hidrodinamică încât practic nu mai respecta nici o normă de siguranță; de aici, de altfel, i s-a tras și moartea; a fost, în fond, primul poet drogat cu beția vitezei ca un biker beatnic – sau, cronologic vorbind, primul mare beatnic, născut întâmplător cu o sută și ceva de ani mai devreme decât congenerii lui reali). După cum tot un bairam ar ieși și dacă aș alege îngropăciunea în insulița San Michele, unde Pound își face mileniile lângă Stravinsky. Dar, de fapt, inima mea tradiționalistă ca un ardelean sadea știe bine că n-ar da Roma & San Michele pentru aleea de cimitir sibian unde Mircea Ivănescu stă întins la câteva zeci de pași de tata. Mi-ar plăcea cel mai mult să fiu un mort itinerant, să pot circula ca un decedat cu apucături de cârtiță între mormintele lor. Nu de la un castel la altul, ca apucatul acela franțuz, ci de la un sicriu la altul.
Poate aș apuca așa să-mi fac și datoria neonorată față de Mircea Ivănescu – îmi ceruse, chiar repetat, să mă asigur că va avea în sicriu Cantos-urile lui Pound, ediția hardcover din 1970 de la New Directions. Și firește că, în zilele înmormântării lui, dat cu totul peste cap, am uitat. Când mi-am adus aminte, era deja prea târziu; dar cel puțin Ana Dragu a avut grijă de cealaltă dorință: i-a turnat, după înmormântare, o sticlă de vodkă pe mormânt. Mortul-cârtiță care aș fi i l-ar putea duce pe Pound lui Mircea Ivănescu, reparându-și neglijența de atunci; și, cine știe, poate că și-ar putea repara, în mileniile alea, chiar și Neglijența față de tata.
Dar deja inima mea, dorindu-și asta, e de zeci, de mii de ori mai moftangie decât creierul meu.

Read more...

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS