ICR

E previzibil ce se întâmplă cu Institutul Cultural Român: era neapărată nevoie de mutarea lui de sub tutela Preşedinţiei sub cea a Senatului pentru ca Horia-Roman Patapievici să poată fi debarcat.
De ce să fie debarcat? Fireşte, pentru că opţiunea lui politică e pro-Băsescu. Or, pentru guvernanţii actuali, asta e o culpă intolerabilă, într-atât de gravă, încât anulează dintr-un condei tot ce s-a întâmplat bun la ICR în decursul mandatelor lui H.-R. Patapievici. Ce mai contează, aşadar, că numărul de filiale ICR a crescut până la 19, aproape toate cu o activitate nu doar intensă, dar şi foarte vizibilă, încât intelectuali europeni de primă mână declară evenimentele filialelor ICR must-uri ale oricărei fiinţe culturale care se respectă.
Ce mai contează, apoi, că ICR-ul a funcţionat ca un extraordinar PR pentru România - practic aproape toată imaginea noastră pozitivă, atâta câtă e, vine dinspre acţiunile reuşite ale ICR, al căror efect se vede cu ochiul liber de orice om de bună credinţă: cine şi-ar fi imaginat, cu opt ani în urmă, că România va fi invitat de onoare la târguri internaţionale de carte de primă mărime? Cine ar fi crezut că edituri de prestigiu imens vor fi cândva interesate de autori români contemporani? Cine s-ar fi gândit că o să apară în decurs de câţiva ani o profuziune de antologii din poezia şi proza contemporană, în toate limbilor marilor culturi, comentate entuziast în reviste de referinţă, sub semnături de prestigiu?
Toate acestea se întâmplă azi datorită ICR; şi se întâmplă nu ca excepţii, ci în mod curent, încât ni se par normale. Însă, în ţara asta, normalitatea e întotdeauna excepţională. Şi ar trebui să ţinem cu dinţii de ea, acolo unde există.
Fireşte, o să se spună că apăr ICR-ul fiindcă am fost inclus în câteva programe ale lui. Aşa şi este, la urma urmei: fără ieşirile astea în Occident (dintre care doar o parte au fost prin ICR, de fapt), n-aş fi putut vedea la prima mână efectul programelor Institutului. Din Suedia în Bulgaria, din Serbia în Turcia, peste tot poezia română contemporană e cunoscută, îmi permit s-o spun, mai bine chiar decât în România. Şi asta se datorează exclusiv programelor ICR desfăşurate sub Patapievici.
Ce nu ştiu însă străinii care admiră într-atât ICR-ul e că Patapievici e intelectualul lui Băsescu. Cei de acasă ştiu însă asta, şi o să rezolve problema în cel mai scurt timp. Pentru că e intolerabil ca o persoană cu alte opţiuni politice să fie atât de eficient. Şi tot intolerabil e ca o persoană atât de intens demonizată în ţară (poneiul roz, remember?) să aibă o imagine într-atât de bună în afară, încât să fie ales în structurile de conducere ale EUNIC, Reţeaua Institutelor Culturale Europene. Ba, colac peste pupăză, s-o mai conducă şi admirabil, din punctul de vedere al europenilor înşişi. Intolerabil! Chestiunea aceasta trebuie să înceteze.
Fără îndoială, spun toate astea nu fiindcă le cred, ci pentru că am de câştigat diverse lucruri. Mai ales acum, când Horia-Roman Patapievici e pe cale să fie schimbat. După cum europenii înşişi admiră munca lui H.-R.P. pentru că au atâtea de câştigat. Însă situaţia asta în care toată lumea câştigă va fi schimbată cât de curând. Pentru că este, nu-i aşa, intolerabilă.

Read more...

Eugen Simion la Sibiu

Mâine, de la ora 11, în Aula Facultăţii de Litere din Sibiu, Eugen Simion va gera o discuţie despre condiţia criticii literare contemporane şi despre "cazul" Mircea Eliade. (Subiectul e bipartit fiindcă se pleacă de la două cărţi ale criticului - În ariergarda avangardei, respectiv Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei.)
Vor mai fi alături de el Andrei Grigor şi Valeriu Ioan-Franc.
Andrei Terian şi cu mine vom deschide discuţiile prin câte o aolcuţiune despre Mircea Eliade, încercând să atingem cât mai multe dintre punctele litigioase privitoare la activitatea literară, ştiinţifică şi politică a lui Eliade.
Factotumul evenimentului e doamna Mirela Ocinic, directoarea Departamentului de Studii Romanice al Facultăţii de Litere şi Arte.

Read more...

Premiul USR Sibiu

Cărticica mea despre Eminescu a primit ieri un premiu al filialei Sibiu a USR - un premiu numit Piaţa Aurarilor, despre care credeam până deunăzi că-i doar pentru poezie, nu şi pentru textele despre poezie.
Dincolo de premiul în sine, ce m-a bucurat mai mult a fost că pe lista premiaţilor s-au aflat scriitori adevăraţi, alături de care te simţi oricând confortabil: Vera Niculescu, pentru traducerile ei exemplare din Beckett (ori din Nabokov, ori din cine ştie ce mare prozator american la care se canoneşte acum), Mariana Codruţ, de data asta nu pentru poezie, ci pentru volumul de publicistică Românul imparţial, Rodica Grigore, pentru eseurile din În oglinda literaturii, ş.a.m.d.
Iar anul trecut premiile filialei au mers către O. Nimigean, Rita Chirian, Ion Dur - semne bune, aşadar. :)

Later edit: fireşte că primul vinovat pentru calitatea premiaţilor e juriul, aşa că se cade să-i amintesc aici componenţa: Andrei Terian, Dragoş Varga, Dumitru Chioaru, Mircea Braga, Ion Dur (preşedinte).

Read more...

Ana Dragu. Păzitoarea

totalitarism sexual

azi cuvintele par la fel de înfiorătoare

ca dragostea

ajunsă pe mâinile unor nepricepuţi

căci cine mai are puterea de a înfiora acum

când gemenii atroce s-au trezit

au nevoie de linişte

şi de tavane înalte

să-şi strige:

pe unde se intră în tine?

ce ne facem cu febra noastră de acum

ce ne facem cu febra oricui

cu ochii care-au văzut nevăzutul

şi-apoi au împroşcat viitorul în beznă

(Ana Dragu, Păzitoarea, Charmides, 2012 )

Read more...

Premiile USR Sibiu. Vera Niculescu

Mâine, adică marţi, de la 6, la Biblioteca Astra, Corpul B, vor fi decernate premiile filialei Sibiu a USR.
Ştiu pe surse câţiva premianţi, aşa că merită să veniţi.
De fapt, ce s-o mai dau cotită - o să trebuiască să vorbesc despre traducerile Verei Niculescu din Beckett & Nabokov, aşa că merită să veniţi măcar de dragul acestei excepţionale prozatoare şi traducătoare, atât de retractilă şi modestă încât e enervant de aproape de modelul discreţiei absolute. :)

Read more...

Zona nouă. Video: Răzvan Ţupa

Ştiam că mergem la sigur invitându-i pe Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa şi Dan Coman ca traineri la ediţia a treia a taberelor de poezie ale Revistei Transilvania - dar adevărul e că Cei Trei Fantastici s-au întrecut pe ei înşişi. :)
Când o să primesc pozele o să fac, sper, un compte-rendu ceva mai detaliat. Până atunci, preiau filmuleţul lui Răzvan în care zoniştii (plus Claudiu & Dan) aveau de compus poemul-grilă. Cred că vă puteţi face o idee despre atmosfera încinsă de lucru, se vede clar cum trainerii nemiloşi scot untul din zonişti. :)

Read more...

Dan Coman. Mara, Horia & Lygia

Vorbeam deunăzi cu Dan Coman despre întâmplarea recentă cu salvarea care-şi punea sirena să cânte atunci când pronunţam titlul frumoasei cărţi a Simonei Popescu despre Gellu Naum, Salvarea speciei (am povestit despre asta aici).
Mi-a spus:
- Când am citit pe blogul tău despre întâmplarea asta, mi-am adus aminte alte două întâmplări cu Gellu Naum.
Uite-o pe prima: Crina (soţia lui Dan, n.m) citea pasionata descriere pe care Naum o face pisicilor în trei culori, singurele pisici cu adevărat frumoase, după el. Taman atunci, Horia (băieţelul lui Dan, n.m.) intră în cameră, se apropie repede de Crina şi aşază pe pagina cu pasajul respectiv un desen făcut de el - o pisică în trei culori.
A doua întâmplare: când Crina a rămas însărcinată, am vrut neapărat să-i spun vestea şi doamnei Lygia. Am luat trenul spre Bucureşti, de acolo m-am suit în legătura spre Comana - când am ajuns, am dat peste un puhoi de lume acolo, era imposibil să vorbeşti ceva între patru ochi. Am plecat înapoi la Bistriţa fără să-i spun nimic. Peste o vreme, aflând că doamna Lygia e bolnavă, am plecat cât am putut de repede s-o văd şi să-i spun totuşi c-o să am o fetiţă (pe Mara, n.m.). Când am ajuns, dormea; m-am aşezat lângă patul ei şi am aşteptat. Nu ştiu câtă vreme trecuse când m-am hotărât să plec înapoi fără s-o mai trezesc; s-a trezit de parcă mi-ar fi auzit gândul şi mi-a spus: "Ei, dar tocmai pe voi vă visam, Dane: Crina era îmbrăcată într-o rochie frumoasă, roşie, parcă ascundea ceva la spate. Şi din când în când, într-adevăr, din spatele ei scotea capul o minunăţie de fetiţă blondă".
Naum, cred, ar fi găsit pohetice şi întâmplările astea. :)

Read more...

Poezia e la Sibiu

De mâine iar dau năvală poeţii în Sibiu. :)
Poeţii & criticii, de fapt. Pentru că lucrurile o să arate după cum urmează:

Joi, de la 5, lectură de poezie la Librăria Humanitas.
Citesc Dan Coman, Claudiu Komartin şi Marin Mălaicu-Hondrari.

De la 6, lansarea a două cărţi de critică literară:
Critica în tranşee de Alex Goldiş şi Estetica lui Norman Manea de Claudiu Turcuş.
Vor vorbi Andrei Terian, Dragoş Varga şi cu mine.

De vineri dimineaţă, poeţii deja amintiţi, plus Răzvan Ţupa, se vor muta în Vila Diana din Muzeul Satului şi vor ţine (până sâmbătă) workshopuri de scriere creatoare cu cincisprezece membri ai cenaclului Zona nouă.

Ne vedem, deci, mâine la 5, la lectura de poezie.

Read more...

Aurel Dumitraşcu despre Luiza Vasiliu :)

Iată, aşadar, dovada că Luiza a avut de la bun început succes la poeţi:

"Câteva veşti. Prima şi cea mai importantă, în ordine existenţială şi nu numai: fratele Lucian Vasiliu are o fetiţă, Luiza Ana Maria, născută pe 15 august, zi în care-i scriai dragului de Lucian! Totul a fost bine şi este bine cu Iolanda şi Luiza. Te bucuri enorm pentru bucuria lui! Pentru BINELE lor! Zice Lucian: 'Cred că pentru o experienţă existenţială totală, e nevoie şi de un copil!'"

Aurel Dumitraşcu, Carnete maro (jurnal), noaptea, 27 spre 28 august, 1984

Read more...

"Frânghia înflorită". Primele reacţii

Ca de obicei, ardeleanul din mine e absolut ebluisat de viteza existenţei. :)
Au apărut deja, vreau să zic, primele reacţii la Frânghia înflorită. Le sunt recunoscător lui Gabriel Daliş  şi Verei Niculescu pentru că au ţinut să reacţioneze aşa de rapid & de empatic la poemele mele naive & sentimentale.
După cum le sunt recunoscător Anei Toma, lui Claudiu Komartin şi lui Răzvan Ţupa pentru tot ce au făcut pentru cartea şi pentru lansarea asta. Şi, de asemenea, le mulţumesc tuturor celor care au ţinut să fie alături de mine ieri, de la 5, după două ore delectabile cu Michel Houellebecq. La care cel mai mult mi-a plăcut: 1) că i-a declarat geniali pe Nirvana. :); 2) că a spus din nou că visează să ajungă un poet într-atât de bun încât să scrie un poem despre fericire, o idilă sau o utopie. Eu aş ţine să-l asigur că, pentru grafomanii ca mine, a scrie poeme despre fericire e, dimpotrivă, cel mai uşor lucru - de câţiva ani încoace nu fac practic nimic altceva. Ba e uşor chiar şi să trăieşti utopia - ce altceva fac mâna asta de poeţi care, scriind în româna muribundă, se dau de ceasul morţii pentru mirajul Poeziei & al Prieteniei? Utopia încarnată, dragă Claudiu - asta sunt zilele & nopţile iluminate din falansterul tău de pe strada Moldoviţa, din care toţi furăm atâta poezie & viaţă.

Read more...